10 pesediști pentru Minerit
Deputatul USR Cristina Prună, membru în Comisia de Industrii și Servicii de la Camera Deputaților, a trimis mai multe interpelări în care cere identificarea unei soluții concrete pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara, astfel încât compania să nu fie obligată de Comisia Europeană să returneze ajutorul de stat de 60 de milioane de euro.
Comisia Europeană a demarat o procedură de infringement pentru recuperarea datoriei.
„De un an și jumătate, guvernele PSD-ALDE 1,2 și 3, se îngroapă în comitete și comiții, exact ca în operele lui Caragiale. Oamenii aceștia trebuie să lase vorba și să găsească odată o rezolvare pentru situația de la CEH! În schimb, s-au perindat prin Valea Jiului promițând deschiderea de noi mine în timp ce ei, în Parlamentul European, au votat pentru închiderea lor! Decât să le fi consumat degeaba timpul locuitorilor din Valea Jiului, mai bine veneau cu planuri serioase și ar fi încercat să miște lucrurile în Parlamentul European, nu să ridice mâna la comandă”, a spus deputatul Cristina Prună.
În timp ce guvernanții promiteau în România că vor redeschide mine, zece europarlamentari de la PSD și ALDE votau în Parlamentul European amendamentul 193 adus Guvernanței Uniunii Energetice care spune că statele membre vor elimina subvențiile directe și indirecte acordate pentru combustibilii fosili până în 2020. Acest amendament a trecut cu 327 de voturi „pentru” la 308 voturi „contra”. Dacă cei 10 europarlamentari români nu ar fi votat acest amendament, el nu ar fi trecut.
La începutul anului 2018, Valea Jiului a fost inclusă în Platforma Regiunilor Carbonifere aflate în Tranziție. Datorită acestui lucru, Valea Jiului are acces la finanțare europeană. A trecut, deja, un an și jumătate, și România nu are conturată o strategie integrată pentru Valea Jiului în această Platformă.
USR dorește ca Valea Jiului să fie conectată la cele mai importante căi rutiere pentru a scoate această regiune din izolare și pentru a atrage investiții. „Am fost plăcut surprinsă de anunțul companiilor din sectorul regenerabilelor care vor să investească în reconversia minerilor. Cred că este prima soluție viabilă 100% privată care poate să absoarbă o parte din forța de muncă din minerit. Există potențial ca multe alte inițiative de acest gen să apară, însă e nevoie de viziune pentru ca statul să creeze cadrul ca ele să se întâmple: infrastructură care să conecteze Valea de principalele culoare rutiere și de căi ferată și facilități fiscale acolo unde este cazul. Zona poate fi, în continuare, un producător de energie, adaptat la cerințele tranziției energetice”, a mai spus Prună.
N.T.