13 ani
13 ani se împlinesc, astăzi, de la apariția primului număr al Jurnalului Văii Jiului.
Au fost 13 ani grei, dar și 13 ani frumoși. 13 ani de dispute, dar și de succese.
Acum, când data din calendar ne îndeamnă la aniversare, momentul e mai greu ca niciodată.
Societatea s-a schimbat. Oamenii nu mai cumpără print (ziar tipărit), nu mai contribuie cu puțin la existența unui ziar. Acum online-ul e la putere. Și o știre aproape neînsemnată poate face milioane de vizualizări.
Ne-am adaptat și ne vom adapta în continuare. Pentru că noi credem că o societate fără presă nu e o societate democratică. Iar o societate nedemocratică nu e una în care să-ți placă să trăiești. Și cu asta am cam zis totul.
La ceas aniversar, vreau să le mulțumesc încă o dată celor care au fost de-a lungul anilor în echipa noastră, celor care cu sufletul sau cu textele lor sunt încă alături de noi!
Să ne vedem sănătoși și la numere mai mari! Ani și nu numai!
Nicu Tașcă
La multi ani!