37% dintre şomerii hunedoreni au vârste sub 40 de ani
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara a dat publicității datele privind somajul, de la sfârșitul lunii octombrie 2023. La acel moment, erau înregistrați 6.829 șomeri (din care 3.697 femei), rata șomajului fiind de 4,38 %, în creștere față de luna precedentă.
Din totalul de 6.829 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.030 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.799 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește vârsta, 37% dintre șomeri au sub 40 de ani, fiind vorba despre 2501 persoane. Al doilea cel mai mare procent este cel al celor cu vârste între 40 și 49 de ani (25%), fiind vorba tot despre persoane care ar putea munci, în cifre reale peste 1700 de persoane.
Conform AJOFM Hunedoara, șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara -28 %, urmat de cei cu studii gimnaziale – 27 %, iar 20 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 16% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 7 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.
Nicu Tașcă