A cui e țara noastră?
Urmăresc viața publică românească de zeci de ani. O fac încă din adolescență. Cu cât trece timpul îmi dau seama că țara aceasta, țara noastră, nu ne aparține. Nu este a noastră.
Mă explic.
Nu mai e mult și suntem invitați să ne alegem președintele. Ai zice că ai de unde alege, dar, de fapt, n-ai. Deși 14 cetățeni (unii mai ”cetățeni” decât alții) s-au încris în cursă. Ba chiar au strâns și semnăturile (au fost și unii care nu le-au strâns). La o privire mai atentă însă niciunul dintre cei cotați cu șanse nu întrunesc calitățile unui om care ar putea conduce România spre ceva. Personal, mi-am ales o opțiune, dar șansele de câștig sunt inexistente. Deci votul meu nu are o valoare mare, pentru că nu-l poate propulsa pe favoritul meu nici măcar în turul al doilea. Asta e România.
Mai aflăm cu fiecare zi că nu suntem apărați de nimeni. Dacă vom arde, vom fi foarte probabil înjurați de cei care ar trebui să ne apere. Dacă suntem răniți grav și ajungem într-un spital, viața ne este în pericol în fiecare minut petrecut acolo din cauza infecțiilor nozocomiale. Iar dacă ne încheiem socotelile cu viața din această cauză, nimeni nu va afla cauza acestui lucru. Vor avea grijă cei care ne vor examina cadavrul să acopere nenorocirea în spatele unui stop cardiac. Ca în primele zile ale Revoluției din 1989. Nimic nu s-a schimbat. Probabil ați recunoscut cele petrecute în cazul Colectiv, tragedia care a ucis (în incendiu și după aceea) șaizeci și patru de tineri, mulți dintre ei tineri de excepție.
Minerii (atâți câți au mai rămas) din Valea Jiului își negociază viitorul și supraviețuirea din fundul pământului. Pentru că, la suprafață nu-i ascultă nimeni. Nu interesează pe nimeni că ei nu știu din ce vor trăi peste mai puțin de două luni. După o săptămână pare că strigătul lor s-a auzit și se fac promisiuni. Până acum însă …
În aceeași Românie, privilegiile unora sunt ridicate pe banalitatea noastră a celorlalți. Chiar și în pușcărie, potentatul este tot potentat. Mafia din instituții lucrează pentru el. Deși toată lumea spune că n-avea dreptul, Liviu Dragnea a petrecut o zi în libertate. N-au putut să i-o acorde de ziua lui de naștere, gândindu-se probabil la amploarea scandalului pe care l-ar fi generat. Au făcut-o la câteva zile după, în dispreț total față de orice regulă de bun simț.
Nu mai amintesc decât în treacăt de ceea ce a relevat Cazul Caracal. Incompetență pe toată linia, sisteme care există doar pentru a încasa unii salarii grase și mișto. Mult mișto și superioritate față de cetățean. Peste toate acestea stă la loc de cinste faptul că suntem principala sursă de aprovizionare a pieței prostituției din întreaga Europă. Bun loc pentru a fi fruntași. În rest suntem ultimii în Europa.
De fapt, România este țara borfașilor. Cu gulere albe sau fără, cu tatuajele la vedere sau fără. Cu funcții sau fără. Mentalitatea de borfaș este cea care conduce România. O face de la vârful statului, o face din orice instituție care are un stăpân.
Pentru că oricare ar fi stăpânul, el spune la fel: ”Lasă-i, în pula mea, acolo!”
Nicu Tașcă
