”A fost un an care arată o dezvoltare continuă a Universității din Petroșani”
Ultima lună a anului este și luna bilanțurilor. Iar acest lucru este valabil și la instituția de învățământ superior din Valea Jiului. Anul care se încheie a fost aniversar pentru Universitatea din Petroșani, dar și un an în care au fost implementate multe proiecte importante.
Rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu, susține că în 2023 a crescut și numărul studenților străini care au venit la Petroșani, fiind mult mai mare față de alți ani.
”Anul 2023 a fost unul cu studenți din ce în ce mai mulți în băncile universității. A fost un an în care am reușit să finalizăm câteva proiecte, am finalizat prima etapă a proiectului finanțat de Uniunea Europeană a Consorțiului european EURECA-PRO și am început cea de a doua etapă a proiectului care va dura până în 2027. Este un an în care am reușit să dotăm universitatea și am reușit să facem o serie de reparații, să creăm condiții mai bune de studiu în laboratoare și în sălile de curs. Este un an în care am aniversat 75 de ani de învățământ superior la Petroșani. Este anul în care la EURECA PRO am avut întâlnirea tuturor partenerilor din consorțiu la care au participat 86 de studenți și profesori. Este un an în care avem din ce în ce mai mulți studenți străini și nu mă refer doar la studenții din Republica Moldova, ci mă refer la studenții din Africa, America Latină și Asia. A fost un an care arată o dezvoltare continuă a Universității din Petroșani”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu.
N.T.