Acces cu certificat verde la Universitatea din Petroșani
Studenții și cadrele didactice ale Universității din Petroșani așteaptă scăderea ratei de incidență a COVID-19 pentru a intra în anfiteatre și laboratoare.
Până acum, când incidență a fost mai mare de 6 la mie, cursurile s-au desfășurat on-line.
De altfel, ceea ce Jurnalul Văii Jiului anunța acum câteva săptămâni, și anume implementarea certificatului verde, a devenit realitate. Accesul în instituția de învățământ superior se face liber pe baza acestui document, dar sunt ajutați cu cele necesare și cei care nu au acest certificat.
„Cerem certificatul verde, la intrarea în spațiile universității, conform unei hotărâri a guvernului. Dar asta nu înseamnă că nu îi deservim și pe ceilalți, care nu au certificat verde. Deocamdată, nu este o lege clară, așa că le permitem și celorlalți intrarea, dar cu măsuri de protecție”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu.
Sursa citată a mai vorbit și despre când vor reveni studenții în băncile amfiteatrelor, sau măcar în laboratoare.
„Ne-ar plăcea să nu fie pandemie și să ținem cursurile față în față și cred că și studenții își doresc, dar trebuie să ne acomodăm la rata de incidență și deocamdată facem cusurile on-line. Nici laboratoarele nu le facem, pentru că rata de incidență este peste 6 la mie. Totul este on-line. Dacă scade, revenim cu laboratoarele față în față”, a mai spus rectorul Universității din Petroșani.
A.I.