Administrația din Vulcan vrea să facă echipă cu mediul de afaceri
Administrația vulcăneană, împreună cu Grupul de Acțiune Locală, a organizat astăzi o dezbatere cu reprezentanții mediului de afaceri din municipiu. Intitulată ”Mediul de afaceri din Municipiul Vulcan- prezent și perspective”, întâlnirea a reunit numeroși oameni de afaceri din Vulcan, dar și din celelelalte orașe ale Văii Jiului.
Discursurile au fost variate, fiecare om de afaceri spunându-și păsul și supărările.
Am reținut însă dorința unei doamne de a se pregăti și antreprenorii, în carul unor cursuri.
”Noi, oamenii de afaceri, ne-am dorit întotdeauna să fim, apreciați, respectați, valorizați și în sfârșit a venit momentul în care suntem numiți piloni de bază ai comunității. Este un pas înainte. Ceea ce aș vrea eu să spun este că ar trebui să ne includem și noi, antreprenorii. Să se facă și pentru noi un curs prin care să devenim mai buni. Am auzit aici că oamenii nu vor să muncească, dar haideți să vedem cum putem noi, ca antreprenoiri, să-i facem să muncească”, a declarat Mihaela Chirculescu, singura femeie de afaceri care a vorbit în cadrul întâlnirii.
Ca răspuns la cererea doamnei, organizatorii au propus organizarea de întâlniri și seminarii gratuite la care să participe experți în toate domeniile cu informații deficitare în mediul de afaceri, dar mai ales pe subiectul finanțărilor nerambursabile.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, a susținut la final că își dorește să facă echipă cu mediul de afaceri. ”Eu tocmai de aceea sunt astăzi aici, ca să lucrăm în echipă: administrație locală, cu oameni de afaceri, oameni de bună credință care vin cu expertiză pe proiecte. Eu nu-mi pierd speranța. O să vă mai invit și sper să mai veniți alături de noi. Sunt convins că mulți dintre noi pleacă cu câteva idei și se vor vor întoarce la centrul de proiecte pe care îl vom deschide în Vulcan”, le-a spus primarul celor prezenți.
Nicu Tașcă
Pai sa va spun eu de ce nu vreau oamenii din Vulcan sa lucreze la „patronii ” din Vale sau din judet. Nu vreau sa munceasca deoarece au fost pacaliti, au fost inselati, nu li s-au facut carti de munca la toti, s-au trezit ca au muncit 6 ani la aceiasi firma si in Revisal aveau doar 2 ani. Patronii le cereau sa fie intelegatori dar se trezeau cu ore taiate fara bani de transport s.a. Am auzit foarte , foarte multe lucruri inventate doar ca sa nu ii plateasca. Au muncit din greu , au mai primit ceva bani la negru dar s-au saturat. Nu prea cred ca se poate face ordine ca oamenii necajiti sa isi primeasca drepturile legale. Promisiuni, promisiuni si pentru astfel de patroni nu mai gasesc altii muncitori mai ales in constructii.