Adrian Severin, o doză generoasă de venin! H2O … mai puţin
Nu-mi propun să aloc unui guraliv prea mult din timpul meu. În anii 90, un jurnalist i-a luat un interviu lui Adrian Severin. Întrebat ce crede despre faptul că apa are în compoziţia sa două molecule de hidrogen şi una de oxigen, Severin a răspuns prompt: „Vom cerceta şi dacă se confirmă, vom lua măsuri să sancţionăm vinovaţii”. Nici una , nici alta, Severin dorea pedepsirea cu puşcăria împotriva lui Dimitri Mendeleev, în viziunea lui vreun individ scăpat din manşeta Statului Paralel, care cu cănuţa otrăvea apa punând, al dracului, mai mult de o moleculă de oxigen decât hidrogen în lichidul vieţii!
Chimic, Adrian Severin este social-democrat ca bază, dar acid împotriva justiţiei. Totuşi, social-democratul nu are cunoştinţe de şcoală generală, deci nu pot să-l iau în serios atunci când predică împotriva legilor.
Ultima zicere a acestui individ este cea în care, precum un apostol martirizat, ne anunţă pe toţi, foarte afectat că, după eliberarea sa: „ …celor rămași în urmă trebuie să li se acorde o largă grațiere sau cel puțin o generoasă reducere de pedeapsă. Aceasta nu ca un privilegiu al lor, ci ca un gest necesar pentru revenirea noastră la standardele lumii civilizate și pentru reconcilierea românilor cu ei înșiși într-o comunitate reunificată de cuget și simțire” (http://evz.ro/fostul-detinut-severin-propune-ca-puscariasii-sa-benef.html).
Adrian Severin este, după cele zise, extrem de zdruncinat psihic, în cutele minţii lui social- democrate, standardele lumii civilizate însemnând eliberarea hoţilor, tâlharilor, violatorilor, pedofililor, criminalilor. Eliberarea lor nu este un privilegiu… nuuuu, nicidecum, ci o „reconciliere, o reunificare de cuget și simțire”.
Dacă o astfel de „apostolească” zicere ar veni din partea unui om care ştie formula apei, am mai sta la cumpăna gândirii. Dar ea vine de la un şmecher, care toată viaţa lui a furat: a furat molecula apei, a furat de la Parlamentul European, a furat din pedeapsă! Acum vrea să ne fure şi siguranţa zilei de mâine.
Nu aveam dreptate când ziceam că Adrian Severin trebuia să satisfacă tot stagiul? Pare că se simţea perfect acolo…
Valentin Fulger