Apa Serv își bate joc nestingherită de petroșăneni
E tot mai clar că bogații care conduc Apa Serv și cei care se înfruptă din milioanele de euro oferite de Uniunea Europeană nu mai au nicio limită.
Pentru a-și umble ei buzunarele, își bat joc de locuitorii municipiului Petroșani după cum vor, fără să-i ia nimeni la întrebări.
După ce au răvășit tot orașul, acum se apucă să închidă curculația după bunul lor plac.
Au făcut-o fără nicio rușine în perioada 4 – 5 martie 2020, când au închis Strada Carpați, pe unde oricum era o aventură să treci și pentru că nu mai știai încotro poti să o iei. Totul fiind la cheremul Apa Serv și a constructorului său minune.
Mâine, nesăbuiții de Apa Serv s-au gândit să închidă circulația (ei zic că parțial) pe strada Lunca. Aceeași stradă care seamănă până la identitate cu un decor al unui film SF postapocaliptic.
E clar că acești distrugători ai Petroșaniului sunt scăpați complet din mână, iar singura posibilitate de a se face cât de cât dreptate este ca oamenii să se revolte.
Dar nu după scenariul Ditrău, atât de drag colaboratorului Apa Serv.
Iar ca bătaia de joc a celor de la Apa Serv să fie completă, ei ne și anunță sfidător că au avize și aprobări.
Ăsta e Petroșaniul, locul în care Apa Serv și acoliții lor își fac de cap și nimeni nu zice nimic.
Halal comunitate! Halal lideri!
Nicu Tașcă
Captarile de apa sunt proprietatea Apa Nova Craiova !!! Cu ani in urma falimentara RAVJ intra in insolventa si noua firma , ApaServ o lua de la zero , chipurile . Ca sa aibe o pusculita mascata , rosii infinteaza Zona D , cu Tamas in frunte , trecut de la administrarea unui hotel , Rusu , la firma abonata la contracte publice. Si uite asa , o firma fara experienta , utilaje , oameni , castiga un contract pe fonduri UE, si se apuca cu sarg sa faca un teren pt cartite in Petrosani , in numele modernizarii)). Se lucreaza atat de haotic , murdarcheri , prost , incat o sa ajungem sa circulam mult timp in galosi de cauciuc , pe jos . Si ii dam inainte cu plata , aproape 9 lei mc , pt apa . In RO , nu ne depaseste nimeni , suntem cei mai ,, tari ,, / scumpi la pretul apei. Si de smecheri ce suntem , nici nemtii , austriecii , spaniolii nu ne intrec la pret . Cand a lucrat Hidro , cea mai veche firma din Ro in domeniu , nu am simtit ca orasul e inecat in gropi si noroi . Cu Zona D presimt ca UE , la verificari , o sa puna Apaserv sa returneze banii primiti . Si o sa ne trezim ca platim mc cu 20 ron , ca sa poata returna ce fura acum ……In Bucuresti , mc e 5,8 ron , cu totul ….. Pe noi pica apa si de-aia e mai scumpa …..