Asaltul asupra presei
Politicienii iubesc presa doar atunci când îi laudă. Și o urăsc când îi critică. Este, cred, o caracteristică generală. Diferența o face însă modul în care percep criticile. Unii încearcă să se corecteze, alții trec mai departe fără a schița ceva, însă sunt și unii care caută metode să șicaneze presa ostilă, să o blocheze. Cea din urmă categorie este și cea cu puterea cea mai mare. În stat.
(Îmi cer scuze! Era să omit o categorie nou apărută în peisajul public românesc, cu pretenții de export: politicienii care fug de presă. Și fug de mănâncă pământul. Iar acesta este patentul Vioricăi Dăncilă, premierul României.)
Numai că, libertatea presei este o valoare fundamentală a democrației. Fără ea nu se poate. Presa a fost întotdeauna și va fi și în continuare împărțită. Unii sunt pro Putere, alții sunt critici acerbi. Nu am fost și nu sunt de accord să se caute metode pentru a închide sau a ”pune cu botul pe labe” nicio parte. Presa trebuie să fie liberă. De aceea s-a și căzut de acord să nu existe o lege a presei. O reglementare.
Tocmai pentru a nu îngrădi în niciun fel libertatea. Orice atac țintit asupra presei critice îmi pare neavenit și o lovitură grea la adresa democrației. De aceea, voi fi alături de toți cei împotriva cărora se orchestrează atacuri.
Imaginați-vă o societate fără presă independentă! Arată oribil și nu putem vorbi despre democrație. În unele părți ale României există așa ceva. Sunt județe întregi în care există doar o presă cuminte, o presă deținută direct sau prin interpuși de politicieni, o presă care nu-și permite să critice.
Nu cred că ne dorim așa ceva.
Dar dacă ne dorim? Dacă majoritatea românilor ar vrea așa ceva?
Ei, asta ar fi o bună temă de referendum. Vreți sau nu presă independentă și liberă, ar fi o întrebare de scris pe un buletin de vot. Și poate cineva o va pune în practică, cândva.
Din păcate, societăți în care presa scrie cu mâinile legate există foarte aproape de noi. Se pare că unii vor să importăm sistemul acesta.
Trebuie să spun și că există și în partea presei multe păcate. Multe excese. Am gustat și eu din ele.
Însă știm de la Larry Flynt că poziția de persoană publică te expune și în acest fel. Este o chestiune asumată. Sau ar trebui să fie.
Prefer însă oricând o presă cu excese și păcate, uneia cuminți. Și voi sta lângă cei care sunt loviți. Din solidaritate. Pentru că așa este normal într-o societate democratică. O societate evoluată.
În final, mă întorc la ceea ce scrie pe frontispiciul Jurnalului Văii Jiului, încă de la înființare. ”Libertatea presei n-a fost niciodată visul analfabeților”, spunea Silviu Brucan.
Ori eu nu cred că vrem să fim analfabeți. Chiar nu.
Nicu Tașcă
