Avem dovada incompetenței de la vârful Universității din Petroșani!
A început să se destrame mitul multuzitatei competențe de la vârful Univeristății din Petroșani. Declarațiile triumfaliste ale rectorului se dovedesc veritabile baloane de săpun.
La începutul acestei luni, Jurnalul Văii Jiului a fost singura publicație care a prezentat eșecul de proporții înregistrat de instuția de învățământ petroșăneană.
În al doilea mandat de rector al lui Radu Sorin, universitatea a pierdut calitatea de ”calității de instituție furnizoare de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică”.
A fost o surpriză de proprții chiar și pentru unii angajați ai instituției de învățământ, dar și pentru cei care încă credeau că la vârful instituției sunt oameni care știu despre ce este vorba, adică sunt competenți.
Aducem astăzi dovezi suplimentare ale incompetenței crase, citând din raportul Agenției Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), prezentat deja în Senatul Universității din Petroșani.
Esecul a fost înregistrat în Dosarul la ARACIS ”cu numărul 2028 din data de 14.05.2020”. Iar decizia care a arătat incompetența a fost luată în ședința Consiliului ARACIS din 29.04.2021, Universitatea din Petroșani fiind singura instituție căreia i s-a retras calitatea, din cele 77 de instituții de învățământ superior care au avut spețe.
Principalul reproș a fost că nu se indeplinește cerința conform căreia ”titularii disciplinelor psihopedagogice au specialitatea şi titlul ştiinţific de doctor în Pedagogie/ Științele Educaţiei, respectiv, în Psihologie.” Adică universitatea condusă de peste cinci ani de Radu Sorin are încadrat ”un singur cadru didactic asociat /pensionar cu specializarea psihologie și doctorat în Științele Educației”.

Păi nu era cea mai atractivă instituție din Valea Jiului sub conducerea unui star media, după INSEMEX, desigur?
Să nu credeți că aceasta ar fi singura problemă!
Nu!
Probleme mari sunt și la capitolele”programele analitice în care sunt precizate obiectivele disciplinei, conţinutul tematic de bază, repartizarea numărului de ore de curs, seminar şi activităţi aplicative”, dar și la ”succesiunea logică, definirea şi delimitarea precisă a competenţelor generale şi de specialitate pe domeniul științelor educației, compatibilitatea cu cadrul de calificări național, compatibilitatea cu planuri şi programe de studii similare din state ale Uniunii Europene şi din alte state ale lumii”.
Adică, totul e cam praf.
Reprezentanții ARACIS au ținut însă să discute și cu studenții, iar ei au arătat că puncte slabe sunt cu duiumul. Tehnicile de predare necesită îmbunătățiri, activitățile de curs și seminar să fie mai dinamice, la care studenții să participe mult mai active (adică orele sunt extrem de plictisitoare); este necesară facilitarea accesului și vizibilității a întregului suport de curs la anumite discipline pe platforma online a Universității, Academis (adică nu au access la cursuri! N.r.); se impune atragerea de personal didactic calificat conform cerințelor normative obligatorii (specialiști în domeniul Psihologiei, Pedagogiei) și că este necesară actualizarea strategiilor de predare pentru fiecare curs, conform specificului disciplinelor (adică studenții vor oameni proaspeți care să le predea), sunt doar câteva din cerințele studenților.
Credeți că i-a luat cineva în seamă? Și atunci s-a ajuns aici.
Vom reveni!
Nicu Tașcă