Bate-un vânt de dor de ducă…
Unul dintre procedeele utilizate de-a lungul timpului de Securitatea Română (actualul SRI) a fost subminarea stimei de sine. Lucrătorii securităţii acţionau ca nişte veritabile ventilatoare cu noroi aruncând asupra unor oameni absolut oneşti, dar neplăcuţi sistemului pentru verticalitatea lor, fel de fel de mizerii.
De exemplu, la rând la lapte, pâine sau carne, lucrătorii Securităţii aruncau ca din întâmplare vorbe despre unii sau alţii. Că ar fi alcoolici, pedofili, homosexuali sau bolnavi veneric. Pleiada de mizerii era infinită, am spus doar câteva. Vă daţi seama că un astfel de zvon, lansat de cineva la un rând de zeci sau sute de persoane se propaga rapid, iar cel vizat era practic linşat moral de societate.
O altă reacţie era cea de minimizare şi de ironizare a celor neplăcuţi (pentru că spuneau adevărul), de penibilizare a lor. În acest sens, se organizau celebrele COM-uri (Comitetul Oamenilor Muncii) unde informatorii securităţii, montaţi, behăiau demonstrativ la adresa altora inducându-le o stare de penibil pe principiul Noi suntem cei mulţi!
Ironia securistă a fost preluată la modul copy paste de mulţi mai mari ai vremii. Nu ştiu cât de întâmplător!
Din păcate pentru ei, lumea a evoluat, dar ei nu ştiu mai nimic nici despre inteligenţa socială, nici despre inteligenţa emoţională.
Este şi cazul unui director al unui institut naţional (director numit politic şi nu numai… adică şi prin sabotarea fostului director) care, luat probabil de val, a ţinut să-şi afişeze ostentativ poziţia faţă de opiniile prezentate de către Nicolae Taşcă şi subsemnatul într-o emisiune tv la nivel naţional privitor la ceea ce manageriază dumnealui.
Postarea sub forma unui emoticon care subliniază râsul necontrolat este în mod evident o reacţie care poate să fie analizată sub mai multe lumini.
Una dintre lumini ar fi cea tradusă în cuvintele următoarei maxime:
Cine nu-şi pierde sângele rece în nicio situaţie, pur şi simplu nu o conştientizează!
Adică domnul director GG (George Găman) este în afara celor care se petrec şi se consideră deasupra lor. O mare greşeală, exact aşa au făcut şi unii precum Ludovic al XVI-lea (să iertaţi comparaţia cu un localnic din Iscroni a ditamai regelui Franţei…), care a fost nevoit să-şi caute capul în coşul ghilotinei pentru că nu credea nimic din ce se întâmpla în jurul lui.
O altă lumină, este cea a unei reacţii viscerale, pur omeneşti, generată fie de sentimentul nevinovăţiei fie de cel al vinovăţiei profunde. Nu ştiu, dar domnul director GG ştie cu siguranţă!
Valentin Fulger
