Blestemul infrastructurii
O vorbă veche din popor spune că România este o țară blestemată sau că noi, românii, am fi un popor blestemat. Mulți patrioți falși au sărit, de-a lungul vremii, să spună că e o blasfemie să se spună așa ceva despre poporul nostru. Cam cum ar spune și Puric, însuși.
Numai că, la un periplu prin frumoasa noastră țară, orice șofer tinde să spună cam la fel. Sau mult mai rău. Mai ales dacă periplul are loc în luna august sau măcar vara (însă nici în alte perioade nu e mai bine). Întâlnirea dintre șofer și înțelepciunea populară este dată de starea infectă a drumurilor din România, de faptul că este un test de răbdare să mergi dintr-o parte în alta a acestei țării.
După ce faci câteva drumuri prin România, ai nevoie de timp să-ți revii. Și nu puțin.
Ai nevoie de timp ca să înțelegi ce s-a putut întâmpla ca să rămânem în această stare de perplexitate. Ai nevoie de timp să digeri faptul că prostia și corupția unor conducători ne costă timp și bani cu nemiluita. Și ne trag pe toți în jos.
În timp ce alte țări sunt la superlativ în această privință, noi suntem într-un fel de ev mediu al infrastructurii. Deși, suntem o țară UE și NATO. Și nici nu e vreo exagerare.
Tot după cateva drumuri prin România, vei ajunge la concluzia că toți primii miniștri și miniștri transporturilor ar trebui inclupați și condamnați pentru că au condamnat o țară și un popor la dezastru. Un dezastru care explică perfect marasmul în care ne găsim, dar și prin numărul de morți de pe străzile României.
Au spus-o marile concerne auto sau din alte domenii: vrem infrastructură. O spunem și noi în fiecare an și primim vorbe. Minciuni și vorbe goale. Multe milioane de euro s-au pierdut zilnic de către români pentru că guvernanții noștri au vrut să fie bogați doar ei. Și noi, nu. Culmea e că le-a ieșit și le mai iasă. În continuare.
Iar investitorii se gândesc de zece ori înainte să deschidă ceva, pentru că timpul înseamnă bani pentru ei. Producția lor trebuie să ajungă rapid la clienți, nu să stea zile întregi pe șosele.
Și atunci ne mirăm că nu vin investitorii. Nu cred că trebuie.
Pe lângă costul financiar, mai trebuie exemplificat și costul vieților pierdute. Lipsa infrastructurii a omorât mai mulți oameni decât un război. Un adevărat genocid. Care ar putea fi transpus într-o acuzație serioasă la adresa celor enumerați mai sus. Dar cine s-o facă?
Cine să-i sancționeze pe aceștia măcar moral? Când românul cu discenământ stă sute de ore în mașină, parcurgând distanțe care sunt depășite în alte țări într-un timp mult mai scurt. Iar la vot ies cei care nu au treabă cu infrastructura.
În mod cert, problema infrastructurii românești este un veritabil cerc vicios. Și ca orice cerc vicios, va trebui spart. Nu pare că lucrurile se vor schimba și nici că va veni cineva dispus să facă acest gest. Cât despre blestem, el există. Se află în mintea fiecăruia dintre cei care încă mai suntem aici. Și nu poate fi îndepărtat decât prin vot.
Printr-un vot real. Pentru competență și bun-simț.
