Când domnul Dragnea-mi dă dreptate…
Chiar nu mi-am propus să mă raportez vreodată la cineva ca domnul Dragnea. Dar de această dată, raportarea este imposibil de ratat. Domnul Dragnea confirmă cu subiect şi predicat ceva ce eu am incriminat de mult, într-un alt articol intitulat Izvorul corupţiei instituţionale (https://jvj.ro/izvorul-coruptiei-institutionale)
Citez, parte din el: „Poate să vă şocheze ce spun, zecile de ani de experienţă pe care i-am acumulat (în profesie, în viaţă, în cunoaşterea diferitelor caractere ce se îmbină în viaţă şi profesie) mi-au arătat că rădăcina corupţiei în instituţiile de stat nu stă în relaţiile conflictuale, ci în cele de prietenie. Este şocant, dar adevărat! Ideea de socializare este o mască frumoasă pe care mafia instituţională şi-o trage pe chipul ei urât pentru a justifica de ce persoane care nu ar trebui să petreacă atât de mult timp împreună, totuşi îl petrec! De ce liderii de sindicat sunt prieteni cu liderii administraţiei, de ce la nivelul conducerilor există o legătură atât de profundă între cei care le compun. Petrecerea timpului liber împreună, sub formula socializării, le dă şansa de a se tatona reciproc şi de a ştii cât şi cum pot avansa împotriva legii. Pas cu pas, se evoluează împotriva instituţiei, care devine captivă şi pusă în slujba intereselor personale. Aşa iau naştere camarilele, ce vor promova în instituţie doar caracterele pervertibile sau deja pervertite. Aşa se reciclează mafia instituţională, punându-se la adăpost de cei care pot să-i devoaleze prin accederea în posturile de conducere”.
Hoopaaa… i-a uite ce spune domnul George Maior, fost şef SRI, membru PSD, în Comisia de Control SRI: „Liviu Dragnea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu şi Ponta participau la petrecerile date în locaţiile serviciului de informaţii, el afirmând că erau nişte întâlniri informale ale unor oameni care au relaţii formale” (http://m.romanialibera.ro/politica/dragnea-maior-a-ascuns-foarte-multe-lucruri-nu-a-facut-bine-o-sa-spun-multe-lucruri-in-comisie-712881).
Sunt sigur că nu mi se pare! Nu greşesc! Am dreptate! Cum dracu?!
Vă rog să urmăriţi ce spune domnul Dragnea: „ Domnul George Maior a ascuns foarte multe lucruri ieri, din păcate şi cred că nu a făcut bine. Când o să am şi eu loc la comisie, o să spun multe lucruri” (http://www.mediafax.ro/politic/dragnea-despre-audierile-din-comisia-pentru-controlul-sri-maior-a-ascuns-foarte-multe-lucruri-nu-a-facut-bine-o-sa-spun-multe-lucruri-in-comisie-17038273).
De fapt, domnul Dragnea vrea să acuze petrecerea timpului liber împreună, ceva ce eu am incriminat deja!
Domnule Dragnea, toată societatea românească este plină de această infecţie numită socializare sub forma, şi aici îl citez pe fostul director SRI, unor „întâlniri informale ale unor oameni care au relaţii formale”.
Să fiţi sănătoşi cu toţii. Eu am devoalat mizeria mafiei care se perpetuează sub forma socializării. O denunţă numărul trei în Stat şi o confirmă fostul Director al SRI.
Eu chiar nu mai am nimic de adăugat!
Valentin Fulger