Când picuri otravă la rădăcina gândirii
O plantă, ca şi un pui de om, creşte atunci când are un mediu bun, dragoste, spaţiu, lumină, apă. Spre deosebire de oameni, plantele atunci când se scurg la rădăcina lor dejecţii, sucombă iremediabil! La oameni e altfel!
Cunosc indivizi morbizi, eşuaţi uman, care sub chipuri de oameni cumsecade au defilat zeci de ani pe bulevardul vieţii, susţinând că fac bine şi pozând în Cineva! S-au impus acolo cu ferocitate turbată, cu agresivitate dusă până la suprimarea celorlalţi (dacă ar fii putut, ar fii făcut-o şi fizic, dar au recurs la alte forme de suprimare, cel mai adesea profesională), dar când apăreau în faţă jucau rolul de oameni buni, în tătuci, în făcători de şcoală, de comunitate, de lucruri bune… Hm!
Grădinarii răului odată ajunşi pe funcţii strâng instinctual în jurul lor un cor laudativ, se simt bine când sunt adulaţi, cântaţi, ridicaţi în slăvi, iar atunci când greşesc erorile lor sunt trecute de la negativ la pozitiv de cei răsplătiţi gras să cânte răul transformat în bine.
Oamenii diferă de plante, se adaptează mizeriilor. Când picuri otravă la rădăcina gândirii omeneşti nu vă aşteptaţi ca acolo să înflorească florile binelui. Vor înflori monştrii care sub petalele lor de plumb toxic ne vor copleşi pe toţi. Aceşti oameni care au picurat mereu dejecţii în timpanele celor pe care trebuiau să-i formeze în cinste şi moralitate se răzbună împotriva societăţii prin avatarurile pe care le-au creat. Greutatea otravei din gândirea ce le-a fost hrană din tinereţe se răzbună împotriva noastră. O societate care a fost incapabilă să spună NU celor care au alimentat copiii cu apa răului nu poate să mai supravieţuiască mult într-o astfel de formă hidoasă, în care albul este prezentat ca negru.
E necesar să parcurgem drumul greu al eliminării din trup al otravei. Ea, otrava, este pătrunsă adânc în noi. De zeci de ani. Grădinarii răului s-au folosit de toate venele noastre, otrava gândirii rele a cuprins toţi centrii noştri nervoşi. I-a îmbolnăvit şi i-a făcut să funcţioneze ireal. Pare că suntem condamnaţi!
Dar… undeva… acolo, şi dincolo, şi aici, şi în celelalte colţuri de ţară sunt oameni buni, fie mai tineri, fie mai vârstnici şi mai ales mai mici.
E necesar ca noi, cei care am ales să ne deconectăm de la irigaţiile răului să fim grădinarii binelui, să ne opunem celor care ne-au otrăvit şi ne otrăvesc ca naţiune în fiecare zi de zeci de ani de zile.
Când picuri otravă la rădăcina gândirii, nu te poţi aştepta la florile binelui!
Valentin Fulger
