Cât mai forțează nota Apa Serv Valea Jiului?
Chestiunea apei a fost discutată în Valea Jiului pe parcursul multor ani. Poate chiar prea mulți. Ciudat este că întotdeauna s-a știut că acolo este ceva în neregulă, dar niciodată (sau cel puțin nu-mi amintesc eu) nicio persoană publică nu a spus-o explicit. De fapt este vorba (ca peste tot) de politică.
Politicienii s-au lipit de Apa Serv Valea Jiului ca lipitorile de corpul uman. Au simțit că le poate aduce putere, bani și imagine. Câștigul de imagine nu a fost atât de mare, pentru că n-au știut să îl fructifice. Cauza este îngustimea minții lor și a celor pe care i-au angajat să-i pupe în fund, nu să-i ajute să-și facă imagine. Dar asta e altă poveste.
Odată cu toate acestea. Apa Serv a căpătat un soi de aroganță. A luat bani cu ghiotura (peste 100 de milioane de euro) cu care nu știe nimeni ce s-a întâmplat. Problemele au rămas la fel, adică foarte mari. Lucrările executate din acei bani (cele care au fost executate) au fost făcute mai mult în bătaie de joc și fără vreun rezultat palpabil.
Cetățeanul a fost umilit și jignit permanent de această companie și ciracii săi. Și continuă să fie.
De o vreme, nemulțumiți de venituri aduse, mai marii companiei și șefii lor politici au mărit tarifele și au început să încarce cu asupra de măsură facturile oamenilor.
Dacă politicienii și slugile lor ar fi deștepți, ar înțelege că problemele Apa Serv devin serioase. Atât de serioase încât oamenii nu vor mai putea fi mințiți.
Anii trec și oamenii au început să înțeleagă că trebuie urmăriți banii. Iar banii au un traseu exclusiv politic. E foarte simplu. Pentru că altceva nu se vede. Nici imagine (vă amintiți steagurile zdrențuite de la Taia?!), nici performanță. Nimic. Doar bani- mulți bani- care dispar fără urmă.
Prin urmare, eu cred că nu vor fi sensibilizați de nemulțumirile uriașe care se formează și vor merge pe același traseu pe care au mers și până acum. Pușculița produce și produce gras. Iar asta nu e puțin.
Numai că, traseul ăsta va duce direct în gard. Ce gard? Cel politic. Voi reveni.
Nicu Tașcă