Ce-am să râd după ce pleci!
Citesc azi, a nu ştiu a câta oară în ultimii zeci de ani, cum diverşi indivizi caută şi găsesc artefacte antice prin utilizarea unor echipamente specifice.
Ele, artefactele, sunt risipite peste tot prin ţară şi se prezintă sub formă de fibule, de brăţări, de monede, de matriţe, de coifuri, de fel de fel de bijuterii. Au în ele aur şi argint, dar mai ales date istorice.
Indivizii care le caută şi le găsesc sunt uneori inculpaţi, arestaţi şi apoi încarceraţi ani de zile.
Stop joc! Să ne întoarcem înainte de 1990.
România Socialistă avea o populaţie de 22 de milioane de oameni.
PCR-ul, Securitatea şi Miliţia aveau la dispoziţie sute de mii de oameni pe care puteau să-i utilizeze ca să caute astfel de artefacte istorice.
De la elevi de liceu, de profesională, la studenţi sau tineri muncitori, Statul comunist-securist putea să propună şi apoi să dispună alocarea de contingente minime din populaţie care să facă o astfel de activitate.
Dar România Socialistă prin Partidul Comunist Român nu a făcut o astfel de activitate!
Oare de ce?
De ce Universităţi mari din România, înainte de 1989 (şi chiar după 1990), nu au cercetat siturile din Munţii Apuseni? De ce nu au cercetat Sarmisegetuza? Cu echipament adecvat, căci existau şi înainte de 1989 detectoare de metal. Iar resursele financiare erau generoase, fără să depindă de fondurile europene.
Răspunsul este multiplu, dar cel puţin pe o latură a lui se datorează profesorilor de socialism ştiinţific.
Profesorii de socialism ştiinţific au generat un curent naţional bazat pe frică împotriva adevărului, au ţesut o plasă din care nu putea să mai iasă nimeni. Ieşirea era echivalentă cu sinuciderea! Şi chiar executarea familiei, în formele ei cele mai diverse (de la executare fizică până la cele mai perfide forme de tortură psihologică şi socială).
Profesorii de socialism ştiinţific au fost cei care au ridicat porumbul, sfecla de zahăr sau cartoful la rang de valori superioare, iar istoria au coborât-o la rang de desen animat.
I-a durut în dos, după cum se vede, de tot ce a însemnat istorie reală prin artefacte reale. I-a interesat doar interesul personal!
V-am întrebat dacă aveţi printre cunoştinţele dvs profesori de socialism ştiinţific! Ca să avem termeni comuni de referinţă!
Dacă nu aveţi astfel de cunoştinţe nu ştiţi cum arată o sursă de infinită poluare morală. Eu am cunoscut astfel de indivizi.
Unul dintre ei, ca exemplu, „mi-a facilitat întâlnirea” cu un profesor dintr-o citadelă universitară.
Mi-a recomandat chiar să merg de urgenţă pentru a nu rata întâlnirea.
Ajuns acolo, a doua zi, am bătut la uşa profesorului universitar. Am aflat de la colegul său de birou că era plecat de două săptămâni într-o altă ţară europeană.
Adică cel care mi-a facilitat întâlnirea, profesorul de socialism ştiinţific, şi-a bătut joc de mine, m-a pus să fac sute de kilometrii doar ca să mă plimb!
Mi-am dat seama repede, iar când mi-a cerut să-i spun cum a decurs întâlnirea a râs mânzeşte pe sub mustăcioara îngrijit decupată sub nasul arogant.
Tovarăşului de socialism ştiinţific care m-a făcut să mă plimb sute de kilometrii doar ca să dau Bună ziua unui birou gol, îi spun doar atât: Ce-am să râd după ce pleci …. Valentin Fulger
Unde dai si unde crapa. Citind acest articol mi-am amintit ca eu am facut Socialism Stiintific cu un profesor care nu terminase nici o Facultate. Era un fost activist aproape senil. Venea, preda dar pe noi nu ne vedea. Avea un comportament un pic iesit din comun. Ne-am facut-o cu mana noastra. La o ora de curs am schimbat salile cu fetele din anul mai mic. Abia dupa 5 sau 10 minute si-a dat seama saracul ca ceva nu este in regula dupa chicoteli si rasete. Acel curs , care nu il ascultasem, daca iti pica la examen erai bun de venit toamna. La examen era obligatoriu sa fie fata de masa ROSIE pe catedra. Cine nu era membru de partid nu putea lua nota 10. Culmea, ca si asistent era un absolvent de Facultate care a ajuns un decan renumit in Timisoara . Ma bucur ca am citit articolul deoarece am descoperit ceva frumos, am descoperit Biblioteca Virtuala de Sociologie care are o baza de date cu cartile si studiile de Sociologie. Acum pot sa spun ca mi-a placut mult mai mult cursul de Sociologie deoarece a fost o noutate si o profesoara tanara si draguta care locuia in acelasi camin cu noi. Oare doar profesorii de Socialism ne-au indoctrinat ? Nu puteai avea un post de conducere daca nu erai membru de partid. Si acum e tot asa. Si acum e tot asa. Se mai poate face ceva ? Eu nu mai cred.
Foarte tare!
Am ras bine!
Salutari, domnule RAD!
Sper să nu greșesc, înainte de revoluția din decembrie 1989 la Institutul de Mine Petroșani funcționa catedra ”Psihosociologia muncii” care nu șriu prin ce se deosebea de ”Sociologie”