Ce facem cu generația NEET?
Zilele acestea s-a vorbit despre școală. E poate și firesc, ținând cont că în prima zi a săptămânii s-a dat startul noului an școlar. S-a vorbit însă mai mult despre starea clădirilor, despre situația manualelor, care este încă una precară, ba chiar și despre manualul unic. Doar o găselniță odioasă care să suplinească lipsa manualelor.
Nu s-a vorbit însă aproape deloc despre ce învață tinerii nostri la școală, despre cum îi pregătește școala pentru viață, pentru a-și putea găsi un job, după ce vor termina studiile.
De altfel, nu sunt prea multe de spus, mai ales după ce ni s-a confirmat că un sfert din tinerii români de până în 26 de ani trăiesc din banii părinților, adică nici nu studiază, nici nu muncesc. Iar unii au chiar și propriile lor familii, adică au la rândul lor copii. Iar după acestă vârstă situația este și mai gravă.
Acești tineri au primit chiar și un nume. Li s-a spus generaţia ″NEET″, adică not in education, employment or training. Cu alte cuvinte, nici nu lucrează, nici nu studiază și nici nu se află într-o formă de training (de pregătire alternativă). Ori prima zi de școală și prima zi de studenție, de peste câteva săptămâni, ar trebui să fie prilejuri perfecte pentru a se vorbi despre această situație. Deși au trecut mulți ani de la Revoluție, încă suntem captivi festivismului, laudelor și refuzăm să vorbim serios despre problemele pe care le avem și să căutăm soluții.
Deși ne e tot mai neclar pentru ce îi pregătește pe tinerii nostri, educația formală este însă foarte cunoscută. Nu de aceeași notorietate se bucură, din păcate, educația non-formală. Adică acea formă de educație care ar putea completa excelent educația formală. Cei care fac astfel de educație sunt considerați ceva întâmplător și sprijiniți extrem de slab.
Sunt însă cazuri de oameni care se încăpățânează să facă asta, chiar și în condiții tot mai vitrege. Prin acest gen de educație, care funcționează în mare parte pe proiecte, mulți tineri pot fi scoși din titulatura ”NEET” și conectați la comunitate, conectați la viața reală, la competențele necesare pentru a putea trăi în societate și a face fiecare ce îi place și în ce se regăsește.
Fără să vreau să fiu prăpăstios, trebuie să spun că situația precară a tinerilor nu este doar o caracteristică românească. Generația NEET este prezentă la scară mare și în alte state europene mult mai dezvoltate, dar și în țări precum Bulgaria și Grecia. Diferența este însă că în țările respective se caută soluții. Și se găsesc. În aceste țări, educația non-formală nu este cenușăreasa finanțărilor și nici aruncată deoparte la fiecare construcție a bugetelor locale. Ea este folosită la maximum pentru ca tinerii să aibă la dispoziție toate posibilitățile de a acumula competențe, de a învăța și de a face voluntariat. La noi, aceste teme sunt încă străine multora. Multora dintre tineri și multora dintre adulți, care poate sunt chiar părinți.
”Copilul care nu plânge nu primește țâță”, spune o vorbă străveche. Acești tineri încă nu-și strigă disperarea și lipsa de perspectivă. O fac eu, într-un editorial, în numele lor.
Dar dacă o vor face altfel de cum știm noi?
Adică cu fețele acoperite și aruncând cu pietre spre cei care i-au lăsat în mocirla lipsei de viitor. Poate atunci ne vom întreba sau se vor întreba și decidenții: Ce facem cu generația NEET?
Nicu Tașcă
