CEH-ul e lovit de avarii
Multe și complicate sunt problemele Complexului Energetic Hunedoara. Însă, iarna, mai adduce unele în plus. Pentru că nu s-a sinchisit să facă nimic la magistrala de transport a agentului termic, acum aceasta cedează constant, ba chiar de de două ori într-o săptămână. Incompetența celor de la CEH îi lasă în frig pe miile de petroșăneni care mai sunt încă branșați la sistemul centralizat de funizare a căldurii.
În săptămâna care se încheie, s-au făcut cunoscute două avarii, iar acestea au lăsat în frig abonații. Prima a fost la începutul săptămânii, iar joi a fost nevoie să se intervină la spărturi în zonele Punctului termic 3A, Stadionul Jiul, Punctul Termic 23.
”Începând cu data de 23.11.2017 în intervalul orar 900-1700 se vor desfăşura lucrări pentru remedierea spărturilor existente la Punctul termic 3A, urmând ca livrarea agentului termic să fie reluată cu ora 1700. Totodată se vor executa lucrări pentru reducerea pierderilor semnificative pe magistrala de termoficare în zona Stadion din Municipiul Petroşani – Punct Termic 23, urmând ca livrarea agentului termic să fie reluată la finalizarea lucrării”, se arată într-un comunicat al CEH. În stilul caracteristic și ironic, comunicatorii CEH nu uită să mulțumească pentru înțelegere. Ceea ce suntem foarte siguri nu ține deloc de cald petroșănenilor.
N.T.