Chibrit în ghips
De ani de zile societatea românească supravieţuieşte într-o mlaştină toxică în care fiinţele neadaptate mor pe capete dar, contrastant, plantele şi animalele otrăvitoare prosperă…
Discut zi de zi cu oameni care sunt nemulţumiţi de unul sau altul dintre fenomenele care se produc. Azi, bunăoară, am avut o discuţie cu o doamnă care era foarte revoltată că pensiile cresc procentual, fără să se ţină cont de mărimea pensiei. Căci, spunea doamna, o creştere de 10% la o pensie de 1000 de lei înseamnă 100 de lei, dar la 10 000 de lei 10% înseamnă alte 1000 de lei. Adică pensia celui sărac se adaugă celui bogat!
Aşa fac creşterile de pensii iubitorii săracilor, în bătaie de joc şi în desconsiderarea celor care chiar au nevoie de bani!
Dincolo de această introducere în problemă vreau să arăt la ce mă refer direct!
La cei care primesc salarii şi pensii ultra-dimensionate fără să facă nimic excepţional pentru societate. Mă refer la ceva notabil, ieşit din comun: o invenţie tehnică, producerea unui medicament care salvează vieţi, acţiuni de recuperare a celor aflaţi în nevoie şi care după aceea au confirmat prin realizări personale de excepţie etc.
În urmă cu ani de zile, la o întâlnire între spirite presupus înalte, am audiat cuminte diverse ziceri, printre care şi temeri faţă de ieşirea la pensie. Mă amuzam copios în sinea mea, căci cei de la masă îşi dădeau seama instinctiv că fără funcţiile pe care le ocupau atunci erau ZERO după părăsirea poziţiei instituţionale.
La un moment dat, poate din cauza vârstei şi a revoltei pe care o resimţeam raportat la ceea ce eram nevoit să suport, le-am spus tare şi clar: „Dacă aş primi o sumă rezonabilă ca pensie, aş vrea să fiu la pensie de alaltăieri”.
Stupefacţie este puţin spus că am produs! Unul dintre ei, un efeminat în cămăşuţă albă cu mânecă scurtă şi vestuţă maro, a izbucnit către mine tremurându-i bărbiţa şi adunând scuipat în colţurile gurii: „Ce ai făcut tu pentru societate ca să primeşti pensie?”.
Cum ştiam individul, om cu state vechi în PCR, i-am răspuns tare şi clar: „Dar dvs ce-aţi făcut? Aţi pus chibrite-n ghips”. Practic i-am dat un verdict. I-am aruncat în faţă întreaga lui inutilitate raportat la societate.
Individul nu m-a iertat niciodată! Într-o frază i-am caracterizat întreaga lui activitate, dar azi primeşte pensie cât cinci sau şase oameni cinstiţi! Şi de fiecare dată pensia lui se măreşte. La fel şi a celorlalţi specialişti de pus chibrituri-n ghips!
Valentin Fulger
