Ciclicitate și blestem
De săptămâna trecută Valea Jiului este, din nou, în doliu. Nici nu mai știu a câta oară.
Nu mai știu a câta oară Moartea s-a întors să vadă ce are de cules, cum bine spune Imnul Minerilor. De fapt, este tot mai clar că putem vorbi de o ciclicitate a morții. O ciclicitate morbidă pe care n-o putem opri. Nu, nu noi cetățenii de rând, cei pe care ne întristrează dispariția fiecărui ortac, ci cei care ar trebui și ar putea s-o facă.
Dar n-o fac. Și nu știu dacă din cauza insensibilității sau a incompetenței. Ciclicitatea morții continuă nestingherită. Dar ciclicitatea are câteodată și ironii. Cum ar fi să mori în subteranul unei mine care trebuia închisă cu câteva zile înainte.
Parcă chiar prea ciudate, nu?
Mi-ar plăcea nespus să pot să spun că lucrurile se vor schimba. Din păcate, nu se va schimba nimic. După fiecare tragedie s-au promis materiale, s-au promis salarii și condiții mai bune. Nu s-a întâmplat nimic. Degradarea a continuat. Până și promisiunile sunt ciclice. Aceleași, după fiecare tragedie, sosite imediat după scoaterea cadavrelor din suberan.
Schimb acum registrul către politică, deși tot de politică ține și ce am scris și mai sus. De politica morții. Mirosul de sânge atrage politicienii în Vale și tot același miros îi îndeamnă și la promisiuni deșarte. Politicienii au o logică simplă. Pentru ei, moartea înseamnă emoție, iar emoția înseamnă voturi. Pot ei să rateze o astfel de oportunitate politică?
Pun însă rămășag că ministrul Energiei, Toma Petcu, n-a avut niciun chef să vina la Lupeni, de aceea l-a și trimis întâi pe secretarul de stat Doru Vișan. Aproape sigur premierul Mihai Tudose i-a ordonat acestuia să vină la fața locului, pentru că tot văzuse un sondaj (sau o făcătura, cum s-a descoperit apoi) care releva o cădere spectaculoasă a încrederii în guvern.
În politica mare, însă, ciclicitatea își are locul ei. Pentru că Liviu Dragnea nu poate fi premier, el va intra în conflict cu orice premier va nominaliza. E limpede. A spus-o și Sorin Grindeanu. O face ciclic. Pretențiile sale nu vor fi niciodată satisfăcute pe deplin. Singurul care le-ar putea satisface cu adevărat este el însuși.
Numai că, Tudose nu e Sorin Grindeanu, iar preferatele sale au probleme cu justiția. În politică, niciun om nu seamănă cu altul și nicio situație cu alta. Faptul că a trebuit să accepte, cel mai probabil strângând din dinți, situația dorită de premier poate fi tradusă și ca începutul declinului său. Și când nu va mai fi puternic, ghici ce!
Va fi mâncat de lupii ceilalți, într-o confirmare supremă a ciclicității vieții politice din PSD. Va fi în tabăra lui Mircea Geoană și a contestatarului său numărul 1, Victor Ponta.
Iar dacă Tudose ”Mână de Fier” îi va lua locul, ciclicitatea îl va lovi și pe el, la momentul potrivit.
Până când? Doar Dumnezeu poate știi.
Din păcate, aceste ciclicități nu sunt unele care să ne lase indiferenți, să ne putem uita la ele ca la un spectacol. Ele sunt parte a vieții noastre. Sunt blestemul nostru de fiecare zi. Și asta pentru că refuzăm cu obstinație să învățăm din greșeli.
Refuzăm și pace!
Nicu Tașcă
