Colegi de grupă
Prietenia dintre popoare nu este un subiect uşor de abordat. Dimpotrivă! Tocmai din acest motiv cei mai preocupaţi de această prietenie au înfiinţat Internaţionala Socialistă. Este vorba în principal de partidele socialiste, laburiste şi social democrate. De la sine înţeles că PSD face parte şi el din Internaţională şi se luptă pentru creşterea constantă a bunelor relaţii dintre diferitele naţiuni, de oriunde ar fi ele. Şi nu este un lucru rău!
Doar că modul în care evoluează social democraţia în România mă face să cred că liderii mişcării sunt absolvenţi ai Institutul Social Democrat-Iosif Vissarionovici Stalin, Facultatea de Totalitarism-Kim Ir-sen. Şi nu orice fel de absolvenţi, ci şefi de promoţie!
Nici nu ştiu cu cine să încep, căci sunt atât de mulţi! Dacă acest Institut ar fi existat în realitate nişte băeţi ca Liviu Dragnea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi alţii ca ei nu ar fi fost doar colegi de grupă, ci şi de cameră la internat. Ar fi împărţit banca, patul şi lecturile, căci altfel nu aveau cum să fie într-atât de asemănători în cuget şi simţire. Asta îmi arată că ei au şi aceeaşi grupă sanguină din punct de vedere politic.
Aceşti domni, în ultimii ani şi mai ales în ultimele luni, ne oferă imaginea unei social democraţii aflate în stare de descompunere sau în cel mai bun caz capturată şi înhămată la jugul altor interese decât cele ale clasei muncitoare sau ale dreptăţii sociale. După cum clamează pe toate canalele lor media.
Băeţii la care fac referire suspină suav în principal după prietenia lui Ivan. Cea a lui Uncle Sam este undeva mai spre locul doi spre trei. Ca să nu mai spun că prietenia Europei le repugnă total.
Limbajul social democrat a alunecat mult în ultimul timp înspre verbul naţional socialist. Nici măcar comuniştii nu şi-au permis la marile lor mitinguri utilizarea unor cuvinte atât de dure la adresa altor clase sociale, gen şobolani, mizerii umane, cucuvele etc.
Alunecarea spre verbul naţional socialist mă face să cred că aceşti aşa-zişi social democraţi ar fi putut să fie liniştit colegi de grupă şi cu Goebbels, ministrul propagandei naţional socialiste. Cred că s-ar fi bucurat de prezenţa lui, sus numitul folosind frecvent termeni precum şobolani, duşmani, sacrificarea celorlalţi, folosiţi minciunile sfruntate sau şi mai periculoasa idee de soluţie finală.
Cei care se bucură atunci când îi aud pe liderii PSD utilizând ameninţări de faţă cu sute de mii de persoane să se gândească: ce pot să le facă lor cei care acum ameninţă procurorii şi judecătorii!
În urmă cu un an de zile, într-o emisiune tv, întrebat despre ce va urma am spus: iniţial vom asista la o radicalizare a limbajului, apoi la eliminarea unor idei pentru ca în cele din urmă să asistăm la eliminarea unor oameni. Sper că nu şi fizic…
Limbajul este radicalizat, iar ideile sunt eliminate rând pe rând prin violarea Constituţiei. Asemănarea dintre actualii lideri social democraţi prin faptele şi cuvintele lor cu liderii naţional socialişti din Germania anilor 20-30 ai secolului trecut este mult prea mare ca să fie ignorată. Şi după cum spunea Santayana, cine nu-şi aduce aminte trecutul riscă să-l repete!
Valentin Fulger