Comunicare, George! Și iar comunicare!
Cred că am îmbătrânit de când tot spun că organizațiile politice din Valea Jiului comunică ca dracu’. Efectul? Niciunul.
Dar atunci când nu comunici oficial, își face loc comunicarea neoficială.
Vă povestesc.
Vechiul meu ”prieten” Dacian Ciodaru a îmbătrânit și el. Atfel că, a trebuit să-și caute de viață în organizația mare, după ce a căprărit, cu ajutorul studenților Universității din Petroșani, Tineretul Social Democrat (TSD) Hunedoara.
A venit, implicit, momentul alegerilor. S-a ales George Bălțatu, consilier local la Vulcan.
Am aflat despre acest eveniment, plimbându-mi ochii pe Facebook, de la liderii PSD prezenți la eveniment, care au pus poze de la eveniment (cu vorbele a fost mai greu). Adică neoficial. Am avut apoi ocazia să citesc în ziarele de casă ale PSD, în alte ziare (fără legături cu PSD), niciun rând.
Mă mai uit la dată.
Și totuși! Suntem în 2018.
Se poate așa ceva?
Răspund ca Moromete: se poate.
Prin urmare, nu vreau nici să felicit, nici să zic ”de rău”. Lui George Bălțatu vreau să-i spun doar atât: comunicare, George! Și iar comunicare!
Ceea ce faceți acuma e de o tristețe cruntă, zău!
Aaaaa, și vezi ce promiți tinerilor! Că au mai promis și alții, dar … rezultate s-au văzut doar la Aninoasa.
Nicu Tașcă