Corupția împotriva corupției
(pamflet)
Corupţia ce a cuprins România este astăzi cel mai important subiect de interes public.
Lupta împotriva corupției s-a transformat într-un ieftin și grotesc spectacol de circ. Într-o țară în care scara valorilor a fost, este și va rămâne pentru mult timp răsturnată, integritatea morală, caracterul și imaginea de om demn au devenit subiect de bârfă și bășcălie.
Nu mai este un secret pentru nimeni că România este raiul grupărilor de tip mafiot și că structurile vitale ale autorităților statului sunt cangrenate de cârdășiile haitelor de așa-ziși funcționari publici.
Indivizi cocoțați pe scaunele puterii de decizie lacomi de euroi, averi și huzur, cu vocația de jigodii internaționale trimit, cu nonșalanța peștelui profesionist, justiția la produs. Cu ochii arși de lacrimile fierbinți ale neputinței, de a obține un dram de dreptate, bietului justițiabil i-au mai rămas imprecațiile (blestemele). Umilit, jecmănit și înjosit, îl vezi cu jalba-n proțap pe la ușile așa-zișilor funcționari ai statului nutriți din bănuții bunului contribuabil.
„Bășina porcului” cu denumirea științifică Lycoperdon gemmatum este o ciupercă goală pe dinăuntru, care exploadează într-un praf maro, urât mirositor, când o calci din greșală. Cu ea poate fi comparată „eroica” luptă a unor justițiari (anemici, handicapați și impotenți) împotriva corupției. A corupției care, omniprezentă, este neobosită învingătoare ce nu-și dorește ieșirea la pensie nici după 30 de ani de activitate.
Petre Lungoci