COVID-19 sau CAVIT 9?
Din vreme în vreme, Creatorul (sau Natura) provoacă specia umană la un fel de examen. Din câteva în câteva zeci de ani ne-am prezentat de-a lungul istoriei în faţa Instanţei Supreme încercând, prin reprezentanţii noştri cei mai străluciţi, să susţinem cauza speciei umane. Examenele noastre au constat în rezolvarea unor războaie nesfârşite, în lupte fratricide, în pandemii decimatoare de lepră, ciumă, varicelă, variolă, TBC, gripă, holeră, HIV/SIDA şi mai nou COVID-19.
Ai fi tentat să crezi că după aceste lupte, câştigate total sau parţial, specia umană a învăţat câteva lucruri, printre care solidaritatea şi necesitatea informării, ştiinţa de carte fie şi la nivel minimal, care să permită înţelegerea (chiar simplă) a multitudinii de factori şi condiţii care „croşetează” ceea ce numim realitatea casei noastre: Pământul!
Cu decepţie vă spun că mulţi, poate prea mulţi dintre cei care alcătuiesc specia umană, se încadrează în rândurile ei doar prin mersul biped şi contul de pe facebook, acolo unde pot să-şi verse din plin toată (ne)omenia de care dau dovadă pe parcursul vieţii lor … bipede…
În plină criză globală, în deplinătatea stării de urgenţă la nivel naţional, dar şi al multor state puternice ale lumii, printre care şi SUA, există nişte grohăitori cu pantaloni și fuste care neagă vehement realităţile de azi.
Am fost martorul ocular a nu mai puţin de două cazuri în care câţiva indivizi mi-au arătat feţele groteşti ale omenirii.
Supermarketurile au adoptat la nivel de ţară o anumită conduită, care să limiteze (nicidecum să stopeze, să fim lucizi!) transmiterea acestui nou virus deosebit de perfid.
Perfidia lui nu constă doar în aceea că te poate ocupa biologic fără să simţi acest lucru (şi să infectezi astfel toată familia şi toţi prietenii tăi), dar mai presus de asta stă în faptul real că mulţi oameni nu vor să creadă în existenţa lui, sporindu-i astfel exponenţial puterile (şi aici îmi aduc aminte ce am citit cândva: diavolul câştigă pentru că oamenii nu cred în existenta lui!).
Stând la rând la unul dintre supermarketurile din oraş, am fost observatorul direct al unor credinţe exprimate cât se poate de vehement de mai mulţi oameni care m-au făcut să mă înspăimânt. Nepăsători la mesajele autorităţilor centrale (politice şi medicale!) care promovează ideea de autoprotecţie, de protejare a celorlalţi prin păstrarea distanţei sociale, de păstrare a calmului şi ordinii publice etc, nişte cumpărători au fost siguri că ceea ce trăim este pus la cale de către o anumită ocultă internaţională, fără să poată să o indice exact.
Prin natura profesiei mele (sociolog) am fost cât se poate de atent la evoluţia faptelor, abţinându-mă să intervin, lăsând natura umană să evolueze în acest public spontan şi anonim.
Liderul vehemenţilor era un bărbat pe la 35-40 de ani care avea la braţ o femeie de până în 35 de ani care îl privea admirativ atunci când acesta îşi expunea public credinţele despre COVID-19 ( nu există, e o conspiraţie, sunteţi proşti dacă credeţi etc).
Pentru mine, cel puţin, a fost uşor de înţeles că individul (cam incult după exprimări, arogant şi extrem de verbal), încerca să epateze în faţa partenerei, afişând în mod public un curaj prin care să-şi afirme superioritatea de mascul în cuplu (să ni-l închipuim acasă. El, superior şi cu dovezi în argumentaţie: Ai văzut fă, cum toată lumea mă asculta şi-mi dădea dreptate?; Ea: Am văzut Gigi, de asta te iubesc eu pe tine! Şi nu ies din cuvântul tău!)
Dincolo de exerciţiul de masculinitate probat de individul anterior descris stau caţaveicile de la rând care au pactizat rapid cu păunul înfoiat.
Luând exemplu de la individul isterizat, fel de fel de madame au început să se exprime negativ şi jignitor considerând COVID-19 un fel de CAVIT 9.
Doamne care la prima vedere păreau extrem de sănătoase mintal, au început să se isterizeze şi să-i insulte pe cei care „sunt proşti şi cred în astfel de porcării şi manipulări”. Argumentul suprem: din cauza proştilor stăm acum la rând. Vă spun că nu am stat la rând mai mult de 5 minute, infim în raport cu protejarea faţă de un virus deosebit de periculos mai ales în adunări publice ce depăşesc un număr critic.
Pentru a nu ştiu a câta oară în viaţă mi-am dat seama că oamenii de bun simţ, informaţi, cu şcoală, sunt desconsideraţi de proşti şi de frustraţi! Sunt dominaţi!
Isterizarea în grup şi pactizarea pe ideea că nu există aşa ceva îmi arată că pedepsele pentru astfel de isterici trebuie să fie înăsprite drastic.
Aceşti indivizi nu cred ce nu văd. Sunt cei care nu cred că Pământul e rotund, că oamenii au ajuns pe Lună, că ne pregătim de Marte, că viruşii sunt micrometrici sau nanometrici, dar cu toate acestea ei există şi ne afectează.
În faţa asaltului unui astfel de individ care reprezintă pericolul deloc de neglijat al Reîntoarcerii Evului Mediu, cei care rămânem credincioşi ştiinţei şi legilor trebuie să ne opunem total.
Aceşti indivizi, ca cei pe care i-am descris, sunt departe de a fi puţini. Dacă nu sunt stopaţi la timpul potrivit, indiferent cine sunt ei (inclusiv senatori sau cadre MAI), vom avea de tras consecinţe mult mai grave decât aşteptarea la rând timp de 5 minute. Aceşti indivizi sunt departe de a fi neştiutori. Ştiu tot de la televiziune, de pe internet, din ziare sau de la radio. Ei sunt miserupişti! Li se rupe de noi şi de familiile noastre. Miserupismul lor este egal cu o reîntâlnire cu Evul Mediu! Iar eu nu-mi doresc asta! Dumneavoastră?
Valentin Fulger
Miserupismul d-voastra, domnule autor, s-a manifestat prin faptul că ați tăcut. Practic ați fost complice. Vă asigur că păunul nu citește acest articol deci mesajul nu va ajunge la el. Sănătate!
Draga Mea, Fifi.:
1.Faptul ca ai putut sa comentezi inseamna ca ai avut acceptul meu. Deci…am avut curaj sa te las sa spui ce crezi;
2.Ca te-am lasat sa comentezi face parte din acelasi experiment pe care l-am inceput la randul de la magazin. Am avut dreptate. Din pacate…cataveiciile sunt in actiune;
3.Nu citesti integral ce scriu…si e pacat…am spus clar de ce nu am intervenit…Ca sa vad ce se intampla! E spre binele tuturor!;
4. Noapte buna!
FIV
Am citit articolul si mi-am adus aminte cu drag de orele de sociologie din Facultate. Vorba dv. : legea lui OM – sunt OM cu tine, daca esti OM cu mine!
Din pacate acum situatia ne afecteaza pe toti din cauza unor astfel de specii de oameni.