Criză totală în mineritul Văii Jiului
Mineritul din Valea Jiului a intrat într-o criză totală. Ambele companii miniere se află în situații foarte proaste din toate punctele de vedere. La Complexul Energetic Hunedoara, insolvența pare direcția clară spre care se întdreaptă, chiar dacă se vorbește despre o divizare și alte medode de a scăpa de datoriile uriașe. Săptămâna acesta insolvența nu s-a înfăptuit, dar viitorul e în continuare neclar.
De o săptămână în subteran
De partea cealaltă, la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului, criza este și mai mare. Minerii protestează de o săptămână în subteran fără a se fi întâmplat mare lucru. Minerii nu mai sunt ce au fost din punct de vedere al importanței lor sociale. Abia după cinci zile de protest niște politicieni pesediști au catadicsit să vină să vorbească cu ei. Dar protestatarii nu i-au crezut. Ba chiar le-au reproșat nepăsarea de care au dat dovadă, chiar dacă numeroși mineri sunt printre votanții lor din Valea Jiului. Laurențiu Nistor și Gheorghe Bobar au picat examenul credibilității în fața minerilor protestatari.
Tot ca dovadă că minerii nu mai sunt la fel de importanți ca altă dată, niciun ministru nu s-a deplasat în Valea Jiului să vorbească cu ei, să incerce să dezamorseze situația. S-au mulțumit să sune liderii de sindicat. Și atât. Astfel, liderii minerilor protestatari se vor afla luni la București. Liderul minerilor Laszlo Domokos a fost sunat și de ministrul Muncii, Marius Budăi (o mai veche cunoștință a JVJ), iar luni, la 9.30 vor avea o întâlnire la Palatul Victoria. Este posibil ca la întâlnire să participe și primul ministru demis Viorica Dăncilă.
Liberalii au transmis mesajul
Criza din Valea Jiului a ajuns și la urechile primului minsitru desemnat Ludovic Orban. Prezent la o întâlnire de partid la Pitești, el s-a adresat minerilor de la tribună și a promis rezolvarea situației după investirea guvernului. “Și astăzi 100 de mineri sunt blocați în subteran, pentru că Guvernul, de un an de zile, nu catadicsește să prelungească OUG, care să le ofere garanția angajaților din Minele Paroșeni și Uricani, că atunci când se vor închide minele, ei nu vor rămâne fără bani să își hrănească familiile. Au uitat lucrul acesta, i-au mințit timp de 9 luni de zile și iată că, astăzi, singura lor speranță și singura lor formă de a-și cere drepturile a fost să se blocheze în subteran. Le garantez acestor mineri și îi rog să nu își mai pună în pericol viața și sănătatea. Să iasă din subteran, pentru că după învestirea Guvernului, prima OUG după OUG de restructurare, va fi prelungirea acestei OUG”, a spus Orban, referindu-se la OUG 36, cea care stabilește acordarea veniturilor în completare pentru mineri.
Guvernul Orban va fi votat luni în parlament, iar șansele de a trece de acest vot sunt de 50%.
Minerii și-au văzut copiii în a șasea zi
Hotătrâți să continue protestul până la rezolvarea situației, minerii au fost vizitați de soții și copiii lor chiar la mină. S-a întâmplat sămbătă, în a șasea zi de protest. Întâlnirea a fost emoționantă și de o parte și de cealaltă. Au stat împreună puțin, după care minerii s-au întors în subteran pentru a-și continua protestul.
N.T.