Cu sau fără ironie…
Niciodată nu am fost un tip religios. Niciodată! Şi nici nu am să fiu! Pentru mine biserica a fost şi este o instituţie pe care am respectat-o, nu am intrat în conflict cu ea, i-am înţeles rolul pentru ceilalţi co-societali şi… am mers mai departe!
Prin urmare, am fost şi sunt tipul omului independent care a avut şi are semne de întrebare vizavi de multe lucruri, iar în acest context al religiei şi mai multe!
Dar viaţa este atât de ironică, de plină de umor, încât până la urmă te pui jos şi începi să te gândeşti mai bine!
De ani şi ani de zile la mine în casă nu se bea apă potabilă de la chiuvetă decât apă minerală şi sucuri. Ştiu, zic unii că nu e bine, dar ne-am obişnuit…
Tributar acestui obicei baxurile cu apă minerală sunt veşnice (ca să folosesc o expresie religioasă) în portbagajul maşinii mele.
Doar că unele lucruri nu se potrivesc întotdeauna!
Astă noapte, exact ca în piesa lui Caragiale – Conu Leonida…, mă trezesc că-mi e sete! Un alt fel de reacţiune! Sigur pe obiceiurile mele m-am îndreptat spre locul unde am apa minerală! Totul în lumina hotei de la bucătărie, aprinsă noapte de noapte, care răsfrânge raze pe ici pe colo.
Surpriză! Nu era nicio sticlă…
M-am îndreptat spre frigider sigur că am să găsesc un suc… nimic!
Măcar o bere mi-am spus, cu speranţa omului care nu este condamnat să facă setea…
Nimic, nimic!
Absolut dezamăgit de mine m-am îndreptat spre chiuvetă şi am dat drumul robinetului să umplu cana cu apa!
Dacă aş fi primit o lovitură în tâmplă şi nu ar fi fost aşa! La două dimineaţa, rupt de sete şi fără apă de rezervă în casă, îmi dau seama că nu am nici măcar apă la chiuvetă!
Adică trăitor într-o situaţie imposibilă!
Cum suntem oameni, şi subiectivi, senzaţia de sete s-a amplificat şi mai mult. Ştiam că în portbagajul maşinii am apă, un bax… apă pe care acum o valorizam nu la doi lei sticla ci muuult mai mult!
M-am înverşunat şi mi-am spus, cu mentalitate de hoţ, că într-o casă unde sunt plante nu are cum să nu fie măcar o sticlă cu apă ţinută de rezervă. Căutările mele au fost multiple iar setea se amplifica…
În spatele corpurilor de mobilă din bucătărie, într-o nişă care servea altă dată ca şi cămară am găsit o sticlă de doi litrii. Era plină pe trei sferturi.
Am deschis dopul şi am mirosit precaut, apoi am gustat… Apă!
O apă din cele mai bune ape!
Mi-am umplut cană după cană bucuros ca un naufragiat! Am băut apă aşa cum nu am băut niciodată!
Am dormit apoi până dimineaţă, când telefonul mi-a amintit că e cazul să mă trezesc. După toaletare am intrat în bucătărie să pregătesc micul dejun pentru mine şi băiatul meu!
Pe masă era o sticlă pe care scria cu o cariocă neagră: Apă Sfinţită !
Valentin Fulger
