Cum mi-a fost distrusă încrederea în oameni…
A doua mea încercare majoră cu încrederea în oameni a fost în anul 2004. Atunci, un candidat la primărie, mi-a cerut să-i spun ce părere am eu despre oameni. I-am răspuns rapid: bună! Majoritatea oamenilor este bună!
Candidatul a râs şi mi-a propus să-l însoţesc într-o zonă a oraşului. Am acceptat. Ca sociolog era pentru mine o experienţă formidabilă! Ajunşi la destinaţie s-a suit în spatele unei Dacii papuc (era roşie) şi a început să le vorbească celor adunaţi. Le propunea o viaţă mai bună şi locuri de muncă. Oamenii se uitau miraţi spre foarte miraţi. La un moment dat unul strigă: Ce ne dai? Candidatul le răspunde rapid: Încerc să vă dau locuri de muncă! În rândul auditorului rumoarea este în toi! Încep să râdă şi să-l conteste pe candidat. În secvenţa doi apare în peisajul electoral un alt competitor. Parchează lângă noi, se urcă pe botul maşinii şi le strigă: Cine mă votează primeşte un dolar! Din faţa maşinii noastre, al cărei candidat promitea locuri de muncă, publicul se mută la maşina cu dolari. Bătaie este puţin spus că a avut loc. Candidatul, nu mai ştiu cine este sau de la ce partid… oricum ceva care ţinea de nebuloasa anilor de după 90`, rupea câte o hârtie de un dolar şi le spunea: După ce votezi, vi după cealaltă jumătate! Se ţinea de către un fel de consilier o statistică…
Perplexitate este puţin spus că am înregistrat! Candidatul cu care eram mi-a adresat o întrebare: Care este părerea dvs despre oameni acum, domnule profesor?
Am început cu a doua încercare în încrederea în oameni pentru că am crezut că prima este o întâmplare nefericită, izolată. Dar prima este o dezamăgire din partea unei instituţii de stat!!!
După ce am terminat facultatea şi m-am angajat, am început să primesc fel de fel de notificaţii din partea unei instituţii care mă dorea să fiu parte din ea. Am amânat în mai multe rânduri, dar nu la nesfârşit!
La locul în care am satisfăcut stagiul militar, şi râd când spun stagiul militar, pentru că Armata Română a făcut pipilică pe noi ca pregătire militară, am găsit nişte unii plini de grade militare dornici să-şi arate câte de mari le sunt boaşele.
Am găsit acolo nişte consumatori de alcool care nu aveau în capul lor decât mişmaşuri şi frecăngeli. Şi ştiu bine la ce mă refer!
Inventaseră tot felul de scheme de ocolire a Statului, a Impozitului, a Bunului Simţ până la urmă.
De exemplu, dacă scroafa făta la GAZ (Gospodăria Agro Zootehnică) 10 purcei declarau doar 3. Ceilalţi 7 purcei erau crescuţi de Unitatea Militară, recte Poporul Român, pentru domnii comandanţi. Adică domnii militari cu grade mari puneau la cale jaful pentru bunăstarea propriilor familii. Ce să faci? Aşa e-n viaţă!
Dacă era nevoie de săpat la cuscrii, nişte ţărani, nu era nicio problemă. Armata Română trimitea la ţăranii ăia nişte profesori universitari, arheologi, informaticieni, designeri pentru a le pune la punct grădina. Şi toţi ăştia, deşi înjurau, săpau! De ce?
Pentru că într-o discuţie cu maiorul, comandantul unităţii de altfel, ne-a relatat prin mustăcioara udă de alcool şi îngălbenită de tutun : „ Soldatu` nu trebuie să gândească, soldatul trebuie să muncească”. Argument imbatabil, nu?!
Nu vreau să vă povestesc de combustibili! E vorba de mii de ani de puşcărie!
Dar pe Statul Român îl doare-n colţul gării.
Noapte Bună, Naţiune Română!
Valentin Fulger
….şi totuşi, e bine că e: „Noapte Bună, Naţiune Română!” şi nu e rea….
….şi totuşi, e bine că:”…Majoritatea oamenilor este bună! „, altfel, lumea nu ar mai exista….