Cum viaţa bate ideile bine conturate în timp

Cu ani de zile în urmă am fost foarte convins că echipa Băsescu–Boc are dreptate atunci când ne propunea eficientizarea sistemului social.

Nu vreau să-mi caut circumstanţe atenuante, dar veneam ca naţiune după un şir de eşecuri care ne-au marcat dureros pe toţi. Toate celelalte guvernări nu reuşiseră să facă ceva împotriva corupţiei, nici să micşoreze şomajul, nici să stopeze depopularea. Eram cu toţii disperaţi după o frântură de stabilitate, după un pai în mijlocul oceanului de incertitudini, după ceva de care să ne agăţăm ca să supravieţuim…

Şi a venit marinarul Băsescu împreună cu secundul secundului (a se citi Boc, secundul adevăratului secund, adică Udrea Elena).

Retorica acestui cuplu (triade) de şmecheri a fost una ajutată de trecut, cum am spus mai sus.

Erau favorizaţi din plin de o realitate socială şi economică dureroasă care deja durase prea mult timp. Lumea era disperată în adevăratul sens al cuvântului…

Promisiunile lor au fost unele care, spun ei ca scuză, au fost învinse de criză, dar niciunde în Europa criza nu a fost resimţită de populaţie ca în România. Şi invers: niciunde ca în România criza nu a fost resimţită mai puţin de elite. Adică de cei bogaţi, domnule Băsescu şi domnule Boc…

Adică în România elitele au fost neatinse prin comparaţie cu Europa, doar populaţia a suferit enorm.

Convins de propaganda sistemului bicefal (Băsescu-Boc; dar de fapt tricefal dacă o adăugăm pe Udrea Elena, adevărata conducătoare a României lui Băsescu) am înţeles într-o cheie presupus onestă, binevoitoare faţă de România şi naţiunea ei, că ce ne propun aceşti indivizi este corect.

M-am înşelat enorm căci viaţa mi-a arătat cum desfiinţarea spitalelor, indiferent unde se află ele şi cum sunt de (in)eficiente, este o enormă greşeală.

Într-o zi, şi nu bună deloc, m-am trezit pe un pat de spital care trebuia desfiinţat de Băsescu-Boc, cu perfuzii şi nu ştiu câte zeci de fiole de hidrocortizon băgate în ele.

Din cauza unei înţepături de albină…

Pe patul din urgenţă, ore în şir, am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi ajuns la timp în acest spital salvat şi el în ultima clipă de la desfiinţare!

Apoi mi-am dat seama de adevărata dimensiune a dezastrului: câţi ca mine nu pot ajunge la spital doar pentru că este desfiinţat?  Cum pot fi ei salvaţi?

Din acel moment am devenit un critic acerb al celor pe care până mai ieri i-am considerat ca „eficientizatori”  ai sistemului, de fapt nişte criminali ai ideii de societate prin solidaritate.

Şi pentru că „criminalii se întorc mereu la locul crimei”, secundul secundului, adică Boc Emil, un om fără milă pentru naţiunea română, recidivează grav pentru că promovează agresiv desfiinţarea a peste 1000 de unităţi administrativ teritoriale din România, doar pentru că nu sunt eficiente în viziunea dânsului.

La un prag de 44% din populaţia României care trăieşte în mediul rural, adică 8,3 milioane de persoane trăitoare în 2862 de comune, la 1000 de UAT-uri desfiinţate aceasta ar însemna în jur de 2,9 milioane de persoane care trebuie să plece undeva…

Oare unde?

Pe baza atractivităţii oraşelor, domnul Boc va fi victima propriului succes, căci cei mai mulţi vor opta pentru Cluj, ăl mai fain oraş din România!

No, să vă bucuraţi de ei din tot sufletu!

Şi de cei care vin, şi de Boc care i-a atras prin politica lui de eficientizare, că doar nu-i bai, nuu?!

Valentin Fulger