Depopularea Văii Jiului rămâne constantă
Somajul cronic masiv care a afectat Valea Jiului şi care a generat o puternică migraţie a populaţiei în vârstă aptă de muncă a avut ample efecte negative la adresa stimei de sine a fiecăruia dintre cei care au încercat experienţa şomajului (prin disponibilizare, concediere sau desfiinţarea locului de muncă).
Schimbarea poziţiei sociale de la angajat la şomer a condus şi la o schimbare de identitate socială, modificându-se coordonatele statusului cheie. Aceasta înseamnă o multitudine de perspective schimbate asupra propriilor identităţi, care de acum sunt valorizate inferior de către ceilalţi indivizi (zeci, sute sau poate mii), după cum îşi imaginează purtătorul noului status (inferior, desigur).
Ori stima de sine a unui individ este dată de diferenţa dintre suma interacţiunilor pozitive şi a celor negative cu ceilalţi. Iar o societate este cu atât mai bolnavă cu cât mai mulţi indivizi eşuează social.
În Valea Jiului şi în Petroşani exact acest lucru s-a şi întâmplat, zeci de mii de indivizi schimbând statusul cheie, societatea devenind din ce în ce mai bolnavă prin subminarea stimei de sine (sociale) a fiecărui individ prin eşecul social.
Eşecul social a fost unul independent de individ ( în uriaşa majoritate a cazurilor), generat de raţionamente de Stat în virtutea unor presupuse reorganizări care să vizeze rentabilizarea economică. Prin urmare este un eşec social colectiv generat de Stat. Ceea ce induce mari semne de întrebare cu privire la „boala socială” a Văii Jiului din surse proprii, şi mai ales cu privire la Statul Român care poate să fie suspectat că a injectat boala socială în mod conştient, prin reducerea locurilor de muncă (tradusă în zeci de mii posturi lipsă) fără să se pună nimic în loc. În definitiv, un abandon de Stat la nivelul propriei populaţii.
Ani de zile s-a difuzat prin diverse medii ideea că Valea Jiului este dominată de cultul nemuncii. În acest fel Valea Jiului a fost definită social, iar acest lucru nu a rămas fără urmări căci atunci „când oamenii definesc unele situaţii ca reale, ele devin reale prin consecinţele lor”. Urmarea este cât se poate de firească: Valea Jiului a început să fie considerată o zonă a nemuncii. De aici şi lipsa investitorilor în economia Văii Jiului definită deja social în termeni negativi care a avut efectul nefast al profeţiei care se autorealizează.
Teoria dezorganizării sociale, în condiţiile economice ale Văii Jiului când zeci de mii de angajaţi s-au disponibilizat (impropriu spus voluntar, cel puţin în anii `90 ai secolului 20), este una perfect pliabilă pe realităţile de atunci (şi chiar acum) ale acestei zone. Voi apela la varianta prescurtată a acestei teorii arătând că în mare dezorganizarea implică destructurări la nivel individual, social şi la cel al apartenenţei.
În multe dintre studiile mele părăsirea Văii Jiului este văzută ca o cale de scăpare, de ieşire dintr-un impas generat de eşecul realizării de status prin lipsa locurilor de muncă. De exemplu, într-un studiu personal recent publicat într-o carte apărută în anul acesta recapitalizarea de status este posibilă doar prin emigrare în cazul a nu mai puţin de 43,8% dintre respondenţi.
Când disponibilitatea emigrării este atât de mare cu siguranţă că putem vorbi de dezorganizare socială la nivel individual şi colectiv.
Voi încheia accentuând un element care din păcate caracterizează Valea Jiului şi Petroşaniul. Cei 14,5% dintre subiecţi care declară că nimic nu i-ar face să se răzgândească dacă s-au hotărât să emigreze sunt oameni tineri şi foarte tineri: 61,9% din grupa de vârsta cuprinsă între 18-19 ani, 31% din grupa de vârstă 20-24 ani etc.
Prin urmare, tendinţa depopulării Văii Jiului rămâne bine definită…
Valentin Fulger
