Dictatura Apa Serv continuă. În plină pandemie, blochează sensul giratoriu de la Spital
Acesta nu este un articol care să prezinte întoarcerea glorioasă la birou a primarului municipiului Petroșani. Îi lăsăm pe alții să o facă. Nu de alta, dar cititorii noștri nu cred că edilul ar fi Mesia, ci mai degrabă un alt personaj biblic (despre asta cu altă ocazie).
Drept cadou de întoarcere pentru preaslăvitul nostru primar, Apa Serv a anunțat că în primele zile ale săptămânii viitoare va bloca un sens de circulație ”pe str. 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroşani (sensul giratoriu de la Spitalul Petroșani), va fi închis parțial (circulația auto va fi desfășurată pe un sigur sens)”. Nu știm cât de ”sigur” este sensul, dar conform noilor împărați ai Petroșaniului de la Apa Serv, paranghelia lor se va desfățura ”în perioada de 6 – 7.04.2020”.
Ca să fie și mai clar pentru toată lumea, domnia bunului plac nu este la prima blocare a circulației, au mai existat cel puțin două astfel de blocări.
Evident, nu i-a întrebat nimeni. Doar nu credeați că orașul ăsta mai are conducători, nu?
Pentru a înțelege mai exact despre ce e vorba, vă arătăm imagini de la dezastrele fără precedent de pe străzile Lunca și Carpați (tot din Petroșani).
Este însă prima data când acest lucru se întâmplă în plin centru municipiului, într-o zonă foarte importantă în aceste vremuri complicate, adică în apropierea Spitalului de Urgență Petroșani.
Orice cetățean care va avea nevoie să ajungă la unitatea sanitară va trebui să beneficieze de bunăvoința Apa Serv și a prietenilor lor de la Zona D.
Așa am votat, așa am ajuns!
N.T.