Electoratul şi politicienii

Un citat celebru spune că fiecare popor îşi are politicienii pe care îi merită. Şi este perfect adevărat. Încă o dovadă în plus este ceea ce s-a întâmplat pe 5 iunie 2016. Deşi speram că va deveni importantă din alte motive, această dată va fi de referinţă prin faptul că votam pe principii care n-au nicio legătură cu o Minima Moralia.
Cea mai discutată temă este cea a penalilor care au fost aleşi în funcţii a căror principală atribuţie este gestionarea banilor publici. Cel mai apropiat exemplu este cel al Devei. Politician ultracontroversat, condamnat şi iar condamnat, Mircia Muntean n-a avut nicio problemă să se întoacă pe postul pe care l-a părăsit de bună voie în urmă cu patru ani, pentru a se război cu fostul său prieten Moloţ (atunci preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara). N-a contat nicimăcar că a fost artizanul unui spectacol penibil, după ce a fost prins că a condus maşina în stare de ebrietate. Aşa că el a fost votat de electorii din capitala judeţului nostru, dacă îi mai putem spune aşa. Problemele morale ale unui astfel de vot sunt uriaşe, dar personajul este ales.
La numai câteva zile, în procesul alcoolului la volan s-a şi dat sentinţa. 2 ani. Cu executare. Din fericire pentru Muntean, decizia este doar în primă instanţă. Şi astfel, el va fi validat în funcţia de primar, ceea ce, evident, este un non-sens electoral flagrant. Dar, votul e vot, nu-i aşa?
Semnalul dat de condamnare este clar. Şansele ca Muntean să-şi îndeplinească mandatul sunt mi-nime, el mai deţinând în portofoliu o condamnare de patru ani, dar cu suspendare. Deci, alesul nostru va face sigur puşcărie. Însă electoratului nu-i pasă cine sunt şi ce au făcut aceşti oameni. Filtrul electoral este extrem de ciudat. La fel stau lucrurile şi în ceea ce îi priveşte pe cei care s-au îmbogăţit grosolan, de când sunt în funcţii publice. Bogăţia lor este aproape jignitoare. Dar, oamenii nu par că vor să vadă aceste lucruri. Şi nicimăcar faptul că bogăţia edililor este strâns legată de sărăcia cetăţenilor. Voturile vin, mandatele curg, iar bogaţia lor creşte. Creşte cu o viteză care alungă orice posibilitate că s-ar putea face din surse licite. Nu e posibil. Poate o fi doar faptul că nu se vorbeşte prea mult despre vilele, banii şi maşinile edililor. Motivele sunt importante, dar voi vorbi despre ele cu altă ocazie.
De fapt, trăim un fel de sindrom Adrian Năstase. Oamenii vorbesc pe la colţuri şi prin cotloane despre casa X, care îi aparţine edilului Y, la fel ca pe vremea fostului premier. Nu o face nimeni cu voce tare sau în aşa fel încât informaţia să capete un caracter public. De frică.
Un ultim caz este cel al Dorinei Niţă, proaspăt reconfirmată în postura de conisilier local la Petroşani. Pe lângă alte lucruri complicate, numele său este legat de un plagiat total al unui articol de presă. Informaţia a fost dezvăluită de presă şi reluată în campania electorală. Rezultatul acestui furt devoalat public este că doamna amintită a fost recompensată cu un nou mandat, din postura de independent.
Concluzia celor amintite şi a altora este că relaţia electoratului cu politicienii este una de complicitate. Oamenii vor în fruntea comunităţilor oameni care să reflecte toate slăbiciunile societăţii noastre. Nu contează că molima sărăciei se întinde peste comunităţi, iar oamenii o duc din ce în ce mai greu, nu contează nici furturile, nici conduita. Contează doar şuşeaneaua electorală şi imaginea politicienilor pătaţi.
Nicu Taşcă