Elevii s-au implicat în campania ”Ne învață școala să colectăm selectiv”
Campania ”Ne învață școala să colectăm selectiv” se desfășoară de mai mulți ani la Vulcan și Aninoasa. Responsabilă de această faptă bună este Pregoterm S.A., împreună cu administrațiile locale.
Anul acesta însă, campania s-a extins și a ajuns și Lupeni și Uricani, administrațiile locale de aici apreciind demersul, iar rezultatele au crescut în anvergură. În cadrul acesteia, săptămâna aceasta au avut loc trei evenimente (Vulcan, Lupeni și Uricani) în care elevii de clasa a treia, cei vizați de campanie, și-au prezentat machetele ECO. Creativitatea copiilor a uimit și de data aceasta. Am văzut căsuța eco,castelul eco, orașul eco, dar și rochița de prințesă, delfinul, precum și mașina de teren. Cele mai bune machete au fost premiate de Pregoterm cu vouchere în valoare de 200, 300 sau 500 de lei.
”Nu este întâmplătoare implicarea noastră în acest proiect național (a Pregoterm Vulcan – n.r.). Educația primară este cea mai importantă, iar educația această ecologică face parte din profilul individului și al comunității. Copiii pot restarta o nouă etapă în acest domeniu delicat care este mediul. Copiii trebuie doar conștientizați și corect îndrumați. În acest fel, ei își vor însuși natural și vor descoperi singuri noțiunile care nu par deloc atrăgătoare la vârsta lor”, a declarat Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan.
N.T.