Eşecul recunoscut al „savanţilor” din învăţământ

Mă adresez tuturor celor care au copii, dar şi celor care nu au copii dar sunt interesaţi de şcoala românească. Mă adresez dvs tuturor pentru a înţelege împreună cum a putut să eşueze o naţiune din perspectiva învăţământului pe mâna celor mai mari profesori universitari, doctori şi savanţi care au fost promovaţi şi susţinuţi politic o treime de veac după 1990.

 Citesc „destăinuirile” actualei şi totodată aproape veşnicei ministre a educaţiei, invariabila pesedistă Ecaterina Andronescu, care declară netulburată şi fără teama ultimelor mandate eşuate în fruntea ministerului, de parcă ar descoperi acum această realitate (veche), următoarele:

 „Sunt câteva lucruri pentru anul următor, încercăm să ne uităm la conținut, mă uit la curriculum, mă uit că ai noștri copii când merg într-o scoală din Vest saltă două clase și pe de altă parte aici părinții reclamă un conținut mult prea condensat, probabil că trebuie să revizuim programele, de faptul nu probabil, asta trebuie să facem, să revizuim curriculumul prin programe și să încercăm să le aducem la vârsta pe care elevul o are și la puterea lui de înțelegere”, a declarat Andronescu. (https://www.curentul.info/actualitate/dupa-zeci-de-ani-in-fruntea-educatiei-androneasca-a-inteles-ca-trebuie-schimbat-curriculum-la-toate-materiile/).

Uimirea nu este derivată de cele spuse, ci de întârzierea celor spuse, de latenţa constatării…

Pe scheletul celor declarate de doamna ministru voi construi un raţionament simplu plecând de la spusele unui antropolog celebru la nivel mondial: „Realitatea cea mai profundă poate fi atinsă graţie matematicii” (Claude Levi Strauss).

Ca om de ştiinţe sociale şi luând în vizor matematica, pe baza celor spuse de Levi Strauss, pot afirma că fără ea nu poţi să faci multe lucruri în sociologia empirică. Dacă nu ai în posesie cunoştinţe de matematică la un nivel care îţi permite să utilizezi, printre altele, corelaţii sau teste de semnificaţie pentru a verifica în ce măsură şi la ce praguri de încredere anumite puneri în legături ale variabilelor ne arată asocieri sau cauzalităţi, nu poţi să profesezi ca sociolog în cercetările de teren, mai ales în sondaje, unde ţi se cer explicaţii pentru răspunsurile primite: pe zone de rezidenţă, pe studii, pe stare civilă, pe naţionalitate sau religie, pe venit, pe ocupaţie etc.

Pentru a performa în oricare dintre celelalte discipline ştiinţifice ţi se cere matematică în proporţii care rezonează cu exactitatea domeniului. Perfect adevărat! Dar la fel de adevărat este că de zeci de ani psihologii cu aplicaţie în educaţie susţin un fapt uimitor, dar trecut inexplicabil sub tăcere: copiii nu pot înţelege concepte, adică abstractizări, decât după vârsta de 11 ani, iar după alţii după vârsta de 13 ani.

Matematica, la nivel primar, poate să frizeze concretul: 1+1=2. Calculul se face pe degete sau pe fructe. Dar matematica este în peste 90% din ceea ce presupune ea abstractizare (cer scuze celor din domeniul matematicii, spun cum văd eu lucrurile, şi dacă greşesc rog să fiu corectat cu maximă rapiditate).

Zeci de ani cei care au gestionat învăţământul românesc nu au luat în considerare că nu se poate preda peste ceea ce poate să fie înţeles de elevi. Altfel spus, nu poţi preda la nişte copii de clasa a treia ceea ce se predă în alte ţări în clasa a cincea sau a şasea.

Această regretabilă şi dăunătoare îngâmfare, a învăţământului românesc presupus de succes, vine de dinainte de 1989 când ni se explica în şcoală că noi suntem cu mult înaintea celor din Occident, că noi învăţăm în clasa a IX-a, la matematică,  ce învaţă „proştii ăia” la facultate.

În fapt, „proştii ăia”  erau rezultatul unui învăţământ de calitate care selecta cu grijă pe cei care au aptitudini pentru matematică, fizică, chimie, biologie etc.

Vă rog să vă imaginaţi câţi dintre zecile de mii sau sutele de mii de elevi care au fost respinşi la examenele de admitere la facultăţile unde doreau să acceadă sunt victimele unui învăţământ disproporţionat între ceea ce se predă şi ceea ce pot să înţeleagă cei cărora li se predă! Câte destine nu au fost furate de un învăţământ prost gândit de nişte „savanţi” de carton! Care de abia acum, după mai bine de un sfert de secol au început să înţeleagă că matematica, şi alte ştiinţe, pot să fie înţelese doar dacă ai atins dezvoltarea intelectuală necesară. Slabă consolare pentru cei eşuaţi din cauza unor îngâmfaţi!

Pentru o şcoală de succes şi generaţii de mare viitor profesional este obligatoriu ca vârsta dezvoltării intelectuale a elevului să depăşească vârsta la care sunt predate cunoştinţele în şcoală, chiar cu „riscul” creşterii perioadei de şcolarizare. Se vor rezolva astfel foarte multe probleme sociale: eşecul realizării de status şi criza şcolii româneşti pe multe dintre trăsăturile ei structural-funcţionale. Şi asta doar la prima strigare…

Valentin Fulger