Europa s-a sărbătorit și în Valea Jiului
Ziua Europei a fost sărbătorită și în Valea Jiului. Nn, nu în toată Valea, ci doar la Lupeni și Petroșani. Palatul Cultural “Minerul” a găzduit un eveniment care i-a avut ca destinatari, în primul rând, pe copiii și tinerii din municipiul Lupeni.
Despre toate aceste valori ale Uniunii Europene le-au vorbit elevilor, Maria Ciorbă, reprezentanta Centrului de Informare ”Europe Direct” de la Timișoara, și jurnalistul Angella Dumitrașcu, președintele Clubului de Presă Valea Jiului.
”România trece într-o nouă etapă și trebuie să facă tot ceea e ne stă în putință de a avea europarlamentari activi, care să atragă fondurile europene și acest lucru deprinde de votul din 26 mai a.c.”, a spus consultantul european Maria Ciorbă.
Au urmat apoi o serie de impresionante momente artistice ale elevilor de la Școala Gimnazială nr. 3 din Lupeni, în cadrul unui program coordonat de directorul unității școlare, prof. Victor Mălăgeanu. Aceștia au prezentat ”Imnul U.E” într-o abordare nouă, non conformistă.
În capital informală a Văii Jiului, evenimentul a fost organizat la din Universitatea Petroșani. Aici, li s-au adăugat vorbitorilor Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran, o reprezentantă a Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva”, dar și un reprezentant al studenților. Evenimentul a fost condimentat cu momente artistice pline de semnificație susținute de tineri.
A.I.