Exigențele Europei
Eșecul răsunător al Rovanei Plumb, propunerea PSD pentru funcția de comisar european pentru Transporturi, este plin de învățăminte. Atât pentru politicieni, cât și pentru noi toți.
Acum putem înțelege exact de ce este România altfel, ca să parafrazez un titlu al istoricului Lucian Boia.
Explic.
Doamna Plumb își pregătise apele pentru a accede în înalta funcție europeană, numai că tocmai ceea ce nu-i trecuse prin minte s-a întâmplat. Găsise și formula care să o ajute să dea bine și la partid, unde a contribuit în campanie cu o sumă mare de bani, primind în schimb nominalizarea Vioricăi Dăncilă, dar și în declarația de avere.
Împrumutul devenit celebru mă duce cu mintea exact la zicerea colegului său de partid Marean Oprișan. Aproape că Rovana poate spune și ea: Doamna cu împrumutul sunt eu!
Zău dacă nu o apreciam mai mult.
Dânsa a uitat, însă, că acolo nu este la București, acolo șmecheriile dâmbovițene miros urât, iar oamenilor nu le place. Și nu le-a plăcut deloc celor din Comisia JURI. Nu le-a plăcut și au trimis-o pe doamna noastră (propaganda zice că era propunerea României, deși nu au întrebat pe nimeni) puțin la plimbare.
Nici n-avea cum să le placă această smecherie ieftină.
La Bruxelles, integritatea este prețuită cel puțin la fel de mult ca și competența. La ei nu va funcționa niciodată șmechereala asta care funcționează de 30 de ani la noi.
Vă asigur că, dacă doamna Plumb nu și-ar fi dorit ascensiunea într-o funcție înaltă la Bruxelles și ar fi rămas la București nu am fi aflat niciodată de imprumut, așa cum nu am aflat de multe alte șmecherii.
De fapt, inabilitatea instituțiilor românești care ar trebui să verifice serios ”afacerile financiare” ale politicienilor ne-a ținut în marasmul în care ne zbatem de atât de mult timp. Toleranța acestor instituții la matrapazlâcuri și afaceri oneroase nu ne lasă să evoluăm.
Batem imediat 13 ani pe muchie de când suntem membrii ai Uniunii Europene și încă politicienii nostri nu vor să învețe că integritatea trebuie să fie parte din ei. Că nu ne mai pot fraieri la infinit cu buna lor credință și traiul mai mult decât îndestulător din salarii modeste de bugetari.
E limpede ca lumina zilei că trebuie să învățăm să fim exigenți cu politicienii nostri, că trebuie să-i întrebăm de unde au atât de mult și cum și-au permis traiul de nababi din ultimii 30 de ani.
Numai că noi nu vrem să-i întrebăm, poate și pentru că ne e frică de ce am putea descoperi, de cum s-ar încurca în propriile explicații sau poate că ne e frică să mai constatăm o dată cât de proști ne consideră. Și se vede clar că ne consideră foarte proști.
Cât mai acceptăm?
Nicu Tașcă
