Falimentul politicii … de partid

Tot mai mulţi oameni se declară scârbiţi de politica pe care au dus-o partidele, atât în Petroşani, cât şi în alte oraşe. Astfel că, independenţii reprezintă o categorie mai frecventabilă, mai ales dacă reuşim să distingem între ei şi să cernem adevăraţii independenţi de falşi (Vezi articolul Ipocrizia falşilor independenţi).
De altfel, ca să mă refer la zona mea de interes, Consiliul local, putem spune că am asistat în ultimii patru ani la un fel de frăţie a patidelor. Acestea şi-au dat mâna, în interesul lor exclusiv, şi au reuşit să ridice unanimitatea la rang de politică publică. În contextul în care niciun partid nu e în stare să formuleze o politică publică coerentă. Nici măcar cele de opoziţie. Sau aşa-zisă opoziţie, pentru că am declarat-o nulă cu multe luni înainte de campania electorală.
Astfel că, interesele politice mărunte concretizate în posturi şi sinecuri, bani şi alte beneficii au dus la o moarte clinică a politicii publice locale.
Şi mai ciudat e că, la mai puţin de două luni de data alegerilor, partidele par să se trezească. Însă doar par. Ele mimează un soi competiţie internă, de fapt e un fel casting organizat de şefii de la judeţ, şi îşi nominalizează nişte aşa-zişi candidaţi. Spun aşa-zişi candidaţi, pentru că nicimăcar notorietatea nu-i recomandă pentru acestă postură. Dar nici regulile unui minim bun simţ.
Spre exemplu, zilele trecute m-am întâlnit întâmplător cu aşa-zisul candidat al PSD, Costel Postolache. Deşi nu eram singur, nici nu s-a oprit să stea de vorbă cu noi un minut, salutându-ne din mers. Ne-a tratat cu un dispreţ demn de o cauză mult mai bună. Deşi, nici eu, nici prietenul cu care eram nu suntem în target-ul lui, sper ca relatarea publică a acestei lipse de respect să-i indepărteze şi pe unii dintre cei care ar fi fost printre votanţii săi.
De fapt, nici candidaţii înşişi nu cred că au şanse reale să câştice (poate doar Dorina Pleşcan sau Francisc Gerschner) şi, prin urmare, nu înţeleg de ce ar fi trebui să manifeste vreo deschidere faţă de doi posibili votanţi. Este un şoi de minciună voalată. Candidează la funcţia de primar ca să prindă cel mult consilier. Deşi în unele cazuri nici asta nu e plauzibil, dacă ne gândim că aşa-zişii candidaţi sunt pe locurile 3 sau 5 şi nu pe unu, vorbind despre listele de consilieri (vezi cazul ALDE şi nu numai).
Această situiaţie mi se pare un soi de politică de cadre eşuată. E clar că ştiu cu toţii că nominalizaţii pentru funcţia de primar nu sunt nicidecum ”locomotive”, ci mai degrabă pietre de moară, care trag partidele în jos. Şi atunci ce să caute în fruntea listei? Să treacă mai în spate!
Strategia e, în mod cert, de un insucces garantat. Omul în care investesc (nu vă gândiţi la investiţii financiare!) propagandistic nu va ajunge nicimăcar consilier, el fiind din start considerat nedemn pentru postul pentru care candidează.
Asistăm împreună la tot soiul de meschinării politice. Nişte meschinării în care cetăţeanul nu apare deloc. Dar chiar deloc. Partidelor le plac doar numerele de consilieri şi funcţiile negociate netransparent cu cei care deţin puterea. Doar atât. Nu-şi propun mize mari şi obţin din când în când mize foarte mici. Dar toţi sunt fericiţi, pentru că au acces la platoul cu bunătăţi (a se citi funcţii şi bani) şi nu dau doi bani pe noi.
De aceea spun răspicat: votaţi un independent adevărat!