Greenpeace îi ia la întrebări pe prezidențiabili
Greenpeace România îi ia la întrebări pe cei mai bine cotați candidați la funcția de președinte al României. Este vorba despre un dialog despre măsurile concrete pe care aceștia le propun pentru protejarea mediului și pentru combaterea crizei climatice în care ne aflăm. Au fost transmise invitații către Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna și Mircea Diaconu.
Peste o treime din populația Uniunii Europene trăiește în țări care au declarat deja starea de urgență climatică, iar conform unui sondaj recent, 8 din 10 români consideră că România este afectată de criza climatică, 96% fiind îngrijorați de posibilele sale consecințe.
”Inacțiunea României de până acum, în contradicție cu tratatele internaționale semnate, ne îngrijorează. Tăierile ilegale și exacerbarea violenței împotriva celor care păzesc pădurea sunt fapte la ordinea zilei, iar de 30 de ani statul se dovedește incapabil să administreze eficient acest domeniu cu rol strategic, atât în economia României, cât și în prevenirea și adaptarea la schimbările climatice. Inițiem acest dialog tocmai pentru că schimbările profunde pe care le dorim în societatea românească trebuie să fie și rodul implicării clasei politice, prin planuri curajoase și măsuri decisive care să protejeze mediul și bunăstarea noastră și a generațiilor viitoare.” a declarat, Valentin Sălăgeanu, directorul executiv al Greenpeace România.
Candidații sunt invitați să răspundă la o serie de întrebări care să ajute electoratul să înțeleagă mai bine care este viziunea lor și ce soluții propun pentru rezolvarea problemelor de mediu stringente cu care se confruntă România.
A.I.