Îngrădirea libertății de exprimare

Unul din cele mai importante drepturi pentru funcționarea unei societăți libere și democratice este libertatea de exprimare. În România acest însemnat drept nu este întotdeauna garantat și protejat de autoritățile statului.

Pentru a-și conserva privilegiile, unii funcționari publici acționează în instanță pe cei care-i critică în presă, având pretenția de a li se oferi sume importante de bani. Într-o lume civilizată nicio instanță nu își permite să ofere despăgubiri unor funcționari publici, pentru că ai îndrăznit să faci publice dezvăluiri ce frizează ilegalitatea și imoralitatea acestora. Motivul este foarte simplu, atunci când ești o persoană publică, plătită din bani publici, trebuie să accepți și faptul de a fi criticat.

Îngrădirea Libertății de exprimare se regăsește și în povestea mea pe care am să o prezint în continuare, pe scurt.

Arăt faptul că am fost dat în judecătă de către un funcționar public din cadrul AJOFM Hunedoara, pentru că am publicat mai multe articole de interes public în legătură cu fapte, ce încălcau legea, comise de către un grup de funcționari publici de la AJOFM Hunedoara printre care se afla și reclamantul. Spun „se afla” pentru că în prezent reclamantul nu se mai află în cadrul AJOFM Hunedoara.

Acesta a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fiu obligat la plata unei sume importante de bani reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat, să public, pe cheltuiala mea, hotărârea ce se va pronunța, într-un ziar de largă răspândire precum și plata cheltuielilor ocazionate de proces.

Instanța de Fond a Tribunalului Hunedoara a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. În esență, Tribunalul Hunedoara a reținut faptul că articolele respective pubicate – prin al căror conținut vexator, denigrator, defăimător și acuzator s-a creat prejudiciul moral reclamat, a apreciat că acestea pot fi eventual cotate ca reprezentând un exercițiu particular, scris, al libertății de exprimare, a unor opinii, păreri, incertitudini, suspiciuni, la care am dreptul ca orice persoană ce are păreri proprii și dorește vehicularea lor.

Ca atare, ceea ce a dat amploare articolelor respective prin exagerarea lor în sfera anodinului și le-a plasat în sfera spațiului public, făcându-le accesibile și cunoscute cititorilor, l-a constituit faptul publicării lor de către ziarele respective, care evident, prin aceasta a scontat un succes de presă, respectiv, atragerea unui număr de cititori interesați de acuitatea și ineditul subiectului, dat fiind profilul afișat al acestora este de publicații „de atitudine împotriva corupției și abuzurilor, eveniment….”.

Concluzionând, instanța de fond a apreciat că acțiunea, din perspectiva Codului civil, precizând articolul, nu poate fi primită, întrucât, deși sunt autorul articolelor de presă, nu am calitatea de autor al faptei prejudiciante, ci publicațiile care au difuzat scrisorile deschise, astfel că articolele respective, în sine neavând caracter ilicit, se înscriu în sfera libertății de exprimare astfel cum îmi este garantată prin art. 30 din Constituția României.

Articolele mele sunt fundamentate pe baza unor documente oficiale, verificate de conducerile care au acceptat publicarea, prin care am relatat aspecte de interes general, am probat veridicitatea afirmațiilor factuale și am acționat cu bună-credință, iar limbajul a fost în limitele acceptabile ale libertății de exprimare.

Deși, decizia de publicare a articolelor a fost luată de către conducerile publicațiilor, este interesant faptul că reclamantul a înțeles să nu le cheme în judecată, probabil, motivat de ideea că odată demarată vreo acțiune judiciară împotriva acestora, ar putea face subiectul unor cercetări mai amănunțite din partea jurnaliștilor de investigații.

Când adevărul nu este liber, nici libertatea nu este adevărată

Împotriva Sentinței dată de către Instanța de fond a Tribunalului Hunedoara, reclamantul a declarat apel solicitând schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Fără a fi administrate probe noi, Curtea de apel Alba Iulia prin completul instanței de apel a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Hunedoara, pe care a schimbat-o în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulată de reclamant, obligându-mă să-i achit reclamantului mult mai puțin decât suma cerută (de 50 de ori mai puțin) cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată, respingând în rest acțiunea.

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut faptul că din toate articolele publicate, relevant este, sub aspectul încălcării drepturilor invocate de reclamant, doar cel intitulat „Mai nou în România, pe la AJOFM mai ales, modul de rezolvare a unui memoriu este băgarea pumnului în gura celui care l-a întocmit” articol   în care am afirmat despre reclamant că debitează minciuni de care și Pinocchio din Poveste ar deveni invidios, motivând că : „aceste afirmații conțin o acuzație gravă la adresa unui funcționar public, aceea că minte, că prezintă situații neadevărate iar cuvintele jignitoare și ironice cât și asocierea cu un personaj de poveste care exprimă tipul de persoană care nu spune adevărul, conturează faptul că pârâtul a acționat cu intenția de a aduce prejudicii reclamantului, inducând cititorului o imagine negativă și nefavorabilă  a acestuia”. (wow… apariția lui Pinocchio a fost determinantă în soluționarea cauzei)

Așa cum am arătat anterior, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte apelul reclamantului fără a readministra probatoriul adminisrat de Tribunalul Hunedoara, ci doar a interpretat probele administrate în Instanța de fond.

Întradevăr, procedura în fața Instanței de apel este o procedură completă, devolutivă care urmează aceleași reguli pe care le urmează Instanța de fond, iar Curtea de Apel poate confirma soluția pronunțată în prima instanță sau o poate schimba, în urma unei evaluări corespunzătoare a situației de fapt, prin administrarea de probe noi.

În acest caz, Curtea de Apel Alba Iulia și-a exercitat a doua opțiune, schimbând soluția instanței de fond, dar fără a examina noi probe ci doar pe reinterpretarea probatoriului, în speță strict a probei cu înscrisuri, fără referire la celelalte probe administrate care susțineau faptul că articole în cauză nu au fost defăimătoare pentru reclamant.

Mai pot menționa faptul că în timpul litigiului reclamantul a sesizat Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) solicitând să constate că prin articolele în cauză este discriminat. Prin hotărârea CNCD solicitarea acestuia a fost respinsă, dar această hotărâre a fost ignorată de către Curtea de Apel Alba Iulia, fiindu-mi încălcat astfel dreptul la apărare.

De reținut faptul că Instanța de Apel a admis în parte acțiunea reclamantului pe baza acelorași probe care au fost suficiente instanței inferioare pentru a motiva și decide respingerea acțiunii. În aceste condiții, omisiunea Instanței de apel de a administra/readministra un probatoriu minim în apel a redus în mod considerabil dreptul meu la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Pe cale de consecință, un drept fundamental al meu nu poate constitui o faptă ilicită, din probele administrate în dosar, rezultând dincolo de orice îndoială că faptele expuse se încadrează în limitele libertății de exprimare, având la bază o documentare solidă, o dovadă fără echivoc în acest sens fiind chiar declarațiile de avere ale reclamantului al căror conținut a fost publicat fără modificări în presa scrisă.

În concluzie, se poate spune că instanța de apel nu a oferit motive relevante și suficiente pentru ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, astfel, îngrădirea libertății de exprimare este evidentă.

                                                                                           Petre LUNGOCI

P.S. În anul 2016 luna mai, când a avut loc apelul împotriva sentinței civile dată de Tribunalului Hunedoara, am avut neșansa ca președinta completului instanței de apel să fie o judecătoare ale cărei repere morale pot fi discutabile.

Spun asta pentru că deși exista pusă în  în mișcare acțiunea penală împotriva acesteia prin rechizitoriu din 2014 pentru că a accidentat mortal un bărbat pe trecerea de pietoni (CSM trebuia să o suspende, conform Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, până în 2019 când sentința a fost definitivă) această judecătoare cu mult tupeu și-a continuat activitatea de a judeca procese chiar din funcția de președinte al completului Instanței de apel pentru care, contrar prev. legale și-a încasat drepturile salariale.

Citește și ”În România nu mai există justiție în adevăratul sens al cuvântului și nici dreptate”