Înşelătoarele imagini
Oriunde mergi eşti „inundat” de imagini.
Ecranele televizoarelor, panourile publicitare, afişele de pe stâlpi, pliantele din cutiile poştale…
Toate transmit către tine mesaje pline de speranţă, de voioşie, de mai bine!
Te gândeşti, cu bunul simţ la tine, că sunt şi adevărate, că ele sunt sincere şi-ţi vor binele.
Dar dacă te mint? Dacă-ţi exploatează mintea, sufletul, buna ta credinţă?
Înainte de a mă referi la cel pe care-l vizez direct am să vă aduc în faţă cazul unui individ de acum o mie de ani.
Se numeşte Nerra şi era un nobil francez (decedat în 1040). Acest individ era recunoscut pentru cruzimea lui, pentru lipsa de principii, pentru că ucidea cum clipea, fără nicio umbră de regret.
Aşa crud cum era în epoca lui, „bombardier” recunoscut în zilele noastre, a conştientizat un fapt ieşit din comun pentru zilele lui: imaginea contează!
Nerra a început un program de imagine. A făcut nu mai puţin de trei pelerinaje la Ierusalim, unde s-a întins ultima dată pe Sfântul Mormânt. Acolo s-a lăsat biciuit de sluga lui în Numele Lui Hristos!
Să mai adaug că acest psiho-sociopat cu sute de crime la activ a fost privit la întoarcere ca un devotat al lui Hristos? Ca un bisericos? Ca un sfânt?
Chiar aşa a fost!
Iar psiho-sociopaţi ca el au ţinut capul de afiş nu mai puţin de 200 de ani în timpul Cruciadelor unde au ucis zeci de mii, sute de mii de oameni nevinovaţi…
Dacă nebunii Evului Mediu au avut de partea lor ca avantaj lipsa de informare şi instruire a populaţiei nu se mai poate spune că se aplică azi.
Cum să asişti pasiv la ce se întâmplă azi în PNL în lupta pentru puterea internă?
Cum să catalogăm folosirea celor mai mizere mijloace pentru eliminarea prietenului politic?
Cum să fi pasiv la naşterea lui Nerra prin Cîţu, cu ajutorul lui Boc?
Cîţu este în proces cu fratelui lui pentru avere, Cîţu a organizat un atac de la Guvern împotriva propriului partid, folosind mijloace guvernamentale, de Stat!!!
Aceşti oameni, care-l susţin pe Cîţu, au dovedit că folosesc Guvernul României pentru lupta politică internă, pentru distrugerea celor care le sunt colegi politici! Sunt penali!!!
Ce-au să facă, totuşi, cu cei care nu le sunt colegi şi prieteni? Ceva ce a făcut şi Nerra…???
Valentin Fulger