JVJ – un vehicol al ideilor libere
De ceva timp nu am mai scris la ziar…
Dar a fost o perioadă când scrisul era pentru mine o obişnuinţă, un fel de analgezic pentru ceea ce trăiam şi simţeam într-o societate precum cea românească şi mai ales ca cea din Valea Jiului.
Îmi era alinare să împart cu cititorii mei faptele şi evenimentele care ne influenţau viaţa.
În anii în care am simțit că este necesar să mă expun ideatic (şi nu doar!), Jurnalul Văii Jiului a fost principalul meu tovarăş de drum.
În paginile Jurnalului Văii Jiului am fost găzduit cu generozitate şi m-am simţit acasă! Spun acasă pentru că am beneficiat de întreaga mea libertate de conştiinţă, articolele mele fiind unele care s-au regăsit în paginile lui exact aşa cum le-am conceput, fără intervenţii sub forma cenzurii, indiferent cât ar fi fost ea de subtilă!
Din curiozitate am recitit ce am scris în urmă cu un an la împlinirea a 16 ani de viaţă a JVJ.
Ce nu am mărturisit atunci este că am acceptat să scriu la JVJ într-o atmosferă universitară imposibilă, dominată de comunişti şi securişti care au avut puterea de a-mi face mult rău profesional.
Curajul meu a fost aspru pedepsit, vechii comunişti şi securişti din Universitate manifestându-şi din plin adversitatea împotriva mea pentru că aveam idei libere şi de alte culori decât cele consacrate de ei.
Am mers mai departe…
Şi voi merge mai departe!
În bună măsură şi cu ajutorul Jurnalului Văii Jiului, un minunat vehicul al ideilor libere!
Mulţumesc JVJ şi La Mulţi Ani!
Valentin Fulger
Felicitari, imi place ce ziceti acum ! Sper sa aveti curaj in continuare sa spuneti lucrurilor pe nume.
Mai bine mai tarziu decat niciodata. LA MULTI ANI ZVJ !