La mulţi ani!
În urmă cu 16 ani am primit din partea lui Nicolae Taşcă propunerea de a scrie la Jurnalul Văii Jiului.
Era un proiect nou într-un peisaj publicistic deja dominat de alte cotidiane sau săptămânale. Am acceptat şi tot ce a urmat înseamnă zeci sau, cu siguranţă, sute de articole despre realitatea proprie României şi Văii Jiului de după 2003.
Am scris în principal cu bucuria că pot să-mi difuzez ideile, că pot să spun ceea ce cred. Iar JVJ s-a dovedit în timp o excelentă platformă de idei şi gânduri pe care le-a găzduit cu generozitate liberă de orice îngrădire!
Nu mi-am propus niciodată şi recunosc că nici nu am sperat să ajung un formator de opinie. Dar viaţa este interesantă şi nu de puţine ori am fost oprit pe stradă ori sunat la telefon să mi se spună că am fost citit, că oamenii sunt de acord cu mine sau nu.
Am conştientizat atunci că am trecut o limită, că deja există un grup al celor care mă citesc, cu care împărtăşesc idei! Iar ideile sunt deopotrivă cele mai bune sau periculoase „lucruri” care ni se pot întâmpla! Depinde cum elaborezi şi manevrezi ideea!
În urmă cu câteva luni, am realizat o cercetare sociologică asupra populaţiei Petroşaniului. Am testat atunci, pe lângă multe altele, şi dacă se citeşte presa şi ce anume se citeşte. Am constatat cu bucurie că JVJ este pe podium, ocupând un onorant loc trei în peisajul publicistic local (şi primul dintre săptămânale).
Dincolo de toate se află viitorul, cu neprevăzutul lui. Sper ca JVJ să fie în continuare un observator corect al vieţii sociale, politice şi economice din Valea Jiului şi din ţară.
La mulţi ani JVJ!
Valentin Fulger