La Petroșani, a început ”Studențiada”
Festivalul ”Studențiada” a poposit la Petroșani. La Universitatea din Petroșani. Unde pe parcursul unei săptămâni vor fi organizate activități studențești. Mai exact este vorba despre Sport Day (fotbal și tenis de câmp), Boardgames (marți, pe seară), donare de sânge (miercuri dimineață), petrece studențească – (miercuri, pe seară – Cantina Universității din Petroșani), Dezbatere pe tema învățământului fizic vs online (Vineri, la prânz – Sala de conferințe a UPET) și ecologizarea Campusului (sâmbătă, de la prânz).
”Așa cum primăvara este un anotimp al renașterii, așa este și festivalul Studențiada pentru comunitatea studențească. Am trecut și încă trecem prin momente dificile, mai ales din cauza lipsei de interacțiune dintre noi. De aceea, simțim nevoia să reînviem viața studențească printr-un eveniment menit să ne aducă mai aproape”, susțin organizatorii.
Festivalul este organizat de UNSR alături de Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani și Liga Studenților Universității din Petroșani.
N.T.