Prezența studenților străini la Petroșani este deja o realitate, dar conducerea Universității din Petroșani nu se oprește din a căuta studenți și în zone în care nu a ajuns până acum. Evident, acești studenți trebuie să înceapă cu anul pregătitor de limba română.
Au venit toți studenții străini la anul pregătitor de limba română. Avem sudenți mai mulți din Turkmenistan, dar au venit și din Ciad, avem studenți din Seychelles (au venit două studente de acolo). În total, avem 28 de studenți în anul pregătitor de limba română. Anul trecut au terminat 20, sperăm că minim 20 să termine și anul acesta și așa mai departe. Dorim ca în doi- trei ani să trecem de suta de studenți din afară, în afara studenților din Basarabia, care sunt deja de-ai casei. Avem deja în jur de 350 de studenți din Basarabia”, povestește cu mândrie rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu.
Sursa citată susține că focus-ul este acum pe Africa.
Ne gândim să explorăm și alte zone. Acum, ne concentrăm mult pe Africa. E o sursă de studenți, în special în domeniul nostru tradițional, în domeniul igineriei miniere.Din discuțiile și contactele pe care le avem, vom merge acolo cât de curând, deoarece avem niște invitații pentru a participa la niște târguri de prezentare în Africa, care să ne aducă din ce în ce mai mulți studenți de acolo. Acest fapt se datorează avântului industriei miniere, în special în exploatarea metalelor rare. Iar acestea sunt atât de necesare, după cum știm, pentru dezvoltarea economică, pentru tot ce înseamnă tehnologiile noi, inclusiv mașini, baterii litiu-ion etc”, a mai spus rectorul Universității din Petroșani.
Nu vor fi neglijate nici țări dezvoltate.
De asemenea, ne mai gândim la parteneriate cu alte țări, chiar cu țări dezvoltate precum Coreea de Sud, Japonia, Singapore și nu neglijăm nici Europa, Statele Unite ale Americii și Canada. Deși am depus câteva eforturi, merg un pic mai greu relațiile de schimburi și de atragere a studenților din America Latină și din Asia de Sud-Est, dar nu trebuie să ne descurajăm, avem și acolo avantaje. Ei se îndreaptă mult spre Spania și Portugalia, dar, având în vedere că și noi avem o limbă latină, sigur se adaptează ușor și la noi”, a încheiat rectorul Sorin Radu.