La Universitatea din Petroșani, activitatea studențească continuă și în pandemie
Liga Studenților Universității din Petroșani își continuă activitatea studențească. Deși contextul actual este unul delicat, studenții din acestă organizație doresc să facă acțiuni pentru studenții petroșăneni, susține președintele Ligii, Alexandru Chiuda.
”Anul acesta o să punem accentul foarte mult pe dezvoltarea voluntarilor noștii prin diferite training-uri, conferințe și dezbateri. În perioada următoare va urma un training de inițiere pe piața muncii, unde studenții pot învăța cum să facă un CV, o scrisoare de intenție și cum să se prezinte la un interviu, un training de public speaking care se va finaliza cu un concurs, o competiție de jocuri online, o dezbatere pe tema dezvoltării Văii Jiului și multe altele. Deși ne este dor să facem activități fizice și să ne vedem toți, trebuie să respectăm toate regulile impuse de autorități și să ne protejăm pe noi și voluntarii noștri. Suntem Liga Studenților Universității din Petroșani și suntem creați de tineri, pentru TINEri…”, a declarat pentru JVJ președintele Ligii Studentilor Universității din Petroșani, Alexandru Chiuda.
N.T.