Lecţia de economie

În urmă cu câteva zile, domnul Petre Lungoci îmi făcea o solicitare sub forma unei scrisori deschise de a răspunde unor întrebări punctuale care vizau activitatea mea doctorală şi modul sau posibilitatea ca ea să fi fost influenţată în vreun fel de către doi domni ale căror nume sunt   Daniel Surulescu şi Valeriu Butulescu. Influenţe care puteau pune sub semnul întrebării chiar definitivarea muncii doctorale!

Am cumpănit bine decizia unui răspuns şi am ajuns la concluzia că ceea ce eu am iertat şi trecut cu vederea nu trebuie să fie uitat sau îngropat, pentru ca astfel de aspecte să nu se mai repete cu alţi tineri doritori de afirmare ştiinţifică în instituţii publice de stat. Opinia publică va afla modul de acţiune al unora dintre cei care au condus mineritul Văii Jiului şi poziţionarea lor în privinţa aflării adevărului ştiinţific despre marile mişcări sociale pornite de aici.

Doctoratul meu a avut ca temă mineriadele din Valea Jiului şi a purtat numele Valea Jiului după 1989, spaţiu generator de convulsii sociale. Doar gentileţea conducătorului meu de doctorat a făcut să nu introduc la pagina 106 din Teza de doctorat şi apoi la pagina 157 din cartea care i-a precedat (la aspectele metodologice), esenţa evenimentelor pe care am să le descriu în cele ce urmează şi care au ciuntit din materialul lucrării.

Teza mea de doctorat fiind una preponderent practică a făcut obligatorie existenta unui eşantion şi conceperea unui chestionar care să fie aplicat ortacilor care au participat la mineriade. Doream să aflu diverse aspecte care ţineau de motivaţiile participării la aceste mişcări sociale, despre Miron Cosma ca şi lider al mişcărilor, despre satisfacţia salarială şi alte elemente cu referire directă la posibila manipulare a minerilor de către anumite forţe politice sau servicii secrete.

Pentru a avea acces la subiecţi, mineri ai CNH, am făcut demersurile necesare accesului la sursele de informaţie pe lângă conducerea acesteia. Menţionez că pe lângă instrumentul cercetării (formularul de aplicat minerilor) am solicitat şi accesul la o serie de documente socio-economice care să-mi permită cunoaşterea numărului de angajaţi, distribuţia lor pe exploatări miniere, veniturile salariale, producţia realizată etc. În definitiv acces DOAR la informaţii publice consfinţite prin Legea 544/2001 şi nimic altceva!

Iniţial lucrurile au părut să meargă bine, acceptându-se chestionarea minerilor ce se dovedeau favorabili intervievării (doream să intervievez între 800 şi 1000 de persoane de la toate exploatările Văii, în mod proporţional). Dar ceva, nu după foarte mult timp, s-a scurtcircuitat şi de aici maniera de lucru a domnilor escu a devenit mai mult decât curioasă.  E vorba de domnii Surulescu şi Butulescu…

Pentru că aplecarea spre teatru (şi actorie) a domnului Valeriu Butulescu este evidentă, inclusiv prin ce a ales să pună în scenă şi să joace cu mine ca rol, am ales şi eu să fac la fel în devoalarea faptelor către dumneavoastră. Prin urmare veţi citi „schiţa” (cu umor absurd)…

Lecţia de „economie”

Scenariul şi regia de Valeriu Butulescu

În rolurile principale – „Economistul”, interpretat de Valeriu Butulescu

-Doctorandul, interpretat de Valentin Fulger

Locul acţiunii – CNH, Valea Jiului, Petroşani

Pus în faţa faptului obligatoriu de a-mi documenta teza cu date despre CNH (fost CMVJ –Combinat Minier Valea Jiului, fostă RAH – Regie Autonomă a Huilei, actual CEH – Combinat Energetic Hunedoara) am bătut la poarta acestei instituţii. Obligaţi de Legea 544/2001 am fost primit iniţial de către Daniel Surulescu ce m-a transferat rapid la Valeriu Butulescu, eminenţa cenuşie a CNH.

Domnul Butulescu, un om deosebit de ocupat după cum mi-am dat seama imediat, a dispus cuiva din Compartimentul Resurse Umane din CNH să-mi pună la dispoziţie ce solicitam. Săraca persoană era de-a dreptul speriată şi-mi cerea mereu timp să fugă până la domnul Butulescu… pentru indicaţii …

Numai că indicaţiile erau de fiecare dată tip …nu cred că se poate, nu ştim dacă avem aşa ceva, cred că sunt necesare alte aprobări etc. În definitiv un fel de tragere de timp.

Conştient că nu-mi pot continua munca într-un astfel de mod, în care domnul Butulescu foloseşte permanent un releu între mine şi domnia sa, şi mai ales că nu se poate era prezent mai mereu, am solicitat să discut personal cu domnul Butulescu. Contam pe cele auzite despre dânsul, dar…

După zeci de minute de aşteptare, domnul Butulescu a venit în sfârşit să vadă ce anume solicit atât de insistent. Nu solicitam mare lucru, doar date cu caracter public, nesecretizate. Cu o morgă princiară şi cu un oftat care dorea să-mi inducă grelele lupte interioare pe care le are, domnul Butulescu mi-a făcut plăcerea. Am avut la dispoziţie datele solicitate.

Nu vă grăbiţi! Era doar un tertip care mi-a arătat cât de adevărată este maxima: Când zeii vor să ne pedepsească, ne îndeplinesc dorinţele! Prins sub mormanul de date şi fiind conştient că eu trebuie să le analizez la mine la birou zile sau săptămâni, să le pun în legătură cu alte date etc,    i-am solicitat domnului Butulescu să-mi permită să le xerografiez. Răspunsul iniţial a fost unul pe care-l cataloghez normal: niciun document nu iasă din instituţie! Am acceptat argumentaţia, deşi documentele erau perfect pliabile pe ieşirea din instituţie prin Legea 544/2001, dar am făcut o altă solicitare: vă rog să le xerografiaţi dvs, aici în CNH!

Răspunsul domnului Butulescu a fost unul care întrece orice închipuire, pentru noi cei care ştim cum stă treaba cu economiile în mineritul Văii: CNH trece prin momente grele şi nu ne permitem nicio pierdere. Fiecare hârtie folosită, fiecare rând tipărit costă bani. Bani pe care CNH nu-i are! Copiaţi la mână ce vă trebuie.

Mă îngropase în date ca să se spele pe mâini de mine şi să nu pot reproşa că nu le-am avut la dispoziţie! Aşa se face că zile întregi am copiat la mână zeci de pagini, pe hârtii aduse de acasă, am făcut zeci şi zeci de tabele, am scris mii de date pentru a contribui la „economia lui Butulescu”. Copiam şi mă uitam la xeroxurile, imprimantele şi calculatoarele care umpleau fiecare birou şi care ar fi permis ca o muncă de zile întregi să fie realizată în câteva zeci de minute. Şi atunci mi-am dat seama, a câta oară?, ce fel de oameni pot să existe şi de cine depindem uneori! Din nefericire!

 

EPILOGUL

LECŢIEI DE „ECONOMIE” a la BUTULESCU

Să nu credeţi că am fost într-atât de naiv să accept ca adevărată „lecţia de economie” oferită de către domnul Valeriu Butulescu. Nu-mi pot închipui cum şi-a putut imagina măcar o fracţiune de secundă că mă poate păcăli, dar hai, zic, să mă prefac că-l cred, să nu pun omul într-o postură penibilă arătând pe faţă putregaiul unui astfel de raţionament. Îmi era ruşine de ruşinea lui! Îmi dădusem seama imediat de şiretlic şi cu cine am de-a face:

Păi… domnia sa este din toate datele biografice un privilegiat al Republicii Socialiste România, al Partidului Comunist Român şi al Securităţii Republicii Socialiste România. A beneficiat de avizul favorabil al PCR şi al Securităţii pentru a face studiile superioare în Polonia. Chiar dânsul recunoaşte asta în desele-i interviuri! Nu e un secret!

Statul Român i-a plătit domnului Butulescu tot, de la cazare, masă, transport, rechizite (cerneală şi hârtie, domnu` Butulescu!), până la efecte personale, adică de la chiloţi, pantofi până la periuţă şi pastă de dinţi! Deci Statul Român şi naţiunea română nu au făcut nicio economie cu domnul Butulescu, dimpotrivă! Pentru şcolarizarea lui Valeriu Butulescu în Polonia, România a cheltuit mii de dolari (convertiţi din lei, ruble sau zloţi, cum preferă domnul Butulescu!). Calculaţi pe şapte ani (1973-1979) şi obţinem o sumă mai mult decât interesantă pentru anii `70 ai secolului 20. Partidul şi Securitatea credeau în domnul Butulescu şi investeau în el! Bravo lui!

Eu, domnule Butulescu, ca doctorand şi cu un salariu de câteva ori mai mic decât Bursa Republicană de care aţi beneficiat (aţi recunoscut că eraţi plătit împărăteşte!) mi-am publicat şi plătit singur cărţile şi articolele, mi-am plătit singur drumurile la Cluj, Timişoara sau Bucureşti, mi-am plătit singur cazarea şi masa, şi tot singur mi-am făcut cercetările. Şi hainele tot singur    le-am cumpărat. Acest efort financiar uriaş l-am susţinut prin împrumuturi la bănci şi CAR-uri! România nu mi-a dat nimic, Universitatea din Petroşani nu mi-a dat nici 5 bani, CL Petroşani nici atât. Nu am fost ajutat nici de partid, nici de servicii, nu am fost nici în n+1 Consilii de Administraţie de unde se mulge gros. Şi nici nu am plagiat…

După cheltuielile Statului Român de dinainte de 1990 cu Valeriu Butulescu, au început cheltuielile Statului Român cu Valeriu Butulescu de după 1990.

La doar câţiva ani după „lecţia de economie” primită de către mine, ca simplu şi sărac doctorand, de la distinsul domn Butulescu, în presa centrală apar dezvăluiri despre cheltuielile acestuia pe excursii profesionale din banii Companiei Naţionale a Huilei, adică bani publici, în cele mai îndepărtate şi mai exotice ţări din lume, Sri Lanka sau Mongolia fiind doar o parte dintre ele! Cheltuieli şi destinaţii trecute la secret de către CNH, că aşa se face economia după metoda conducătorilor din CNH:  ce nu se vede nu există, ce nu ştie lumea nu deranjează pe nimeni!

Economul de geniu Valeriu Butulescu a făcut DOAR în anul 2006, alături de prietenii din CNH, mai ales de Daniel Surulescu, excursii de nu mai puţin de 90 de mii de euro decontaţi din CNH, adică de la Bugetul Public de Stat, ce putea să susţină în plată alocaţii pentru copii, pensii, operaţii pentru bolnavi sau să asigure rechizitele pentru copiii defavorizaţi.

Cunoscând toate acestea pare mai mult decât curios cum pe domul Butulescu l-a prins „economia” în vraja ei tocmai cu mine, un doctorand care aveam atunci un salariu de câteva sute de lei (câteva milioane de lei vechi). Şi care făceam un studiu tocmai despre mineriade, deci ar fi trebuit să-l intereseze, să se implice ca fost parlamentar de Hunedoara – Petroşani – CNH în timpul mineriadelor, ca fost secretar în Comisia Specială pentru Minerit etc. Dar nu! Oare de ce? Ciudat, foarte ciudat!

Dincolo de calitatea de beneficiar gras al banilor publici, Valeriu Butulescu mai trebuie să ne explice un paradox. Personal nu-i neg calităţile de scriitor, îi apreciez talentul şi puterea de muncă literară, dar  cum se face că deşi este printre cei 25 cei mai străluciţi absolvenţi ai Academiei de Mine din Cracovia, în Valea Jiului nu a condus niciun sector, nicio exploatare minieră, când toate datele îl confirmau ca strălucit în minerit? Că de asta l-a trimis acolo ţara, i-a plătit Bursă Republicană, să devină conducător minier nu să devină, „un umil traducător”! (după cum se autocaracterizează într-un interviu).

Adică una plătim şi alta primim? Plătim otavă şi primim otravă?!

Doar nu o fi ceva adevăr în ce spunea într-un interviu domnul Ranţa (turnător la Securitate, după cunoscătorul Valeriu Butulescu) care-l acuză de împrumuturi, pe excepţionalul licenţiat în minerit, în teza de doctorat şi atribuie munca doctorală lui Valeriu Stanciu? Nu ştiu, rămâne să vă răspundeţi dvs…

Închei cu o consideraţie de bun simţ: plecarea (cu voie sau fără voie) a domnului Valeriu Butulescu din PNL şi din CL Petroşani ar produce mari economii la bugetul local.

Ar înceta excursiile (slavă Domnului, CL Petroşani l-a trimis în toate părţile Europei pe banii contribuabilului petroşenean, dar l-a adus şi înapoi…) şi autopremierile (tot din taxele şi impozitele petroşenenilor), ar înceta favorizările celor care au deja bani cu ghiotura (sponsorizări de cărţi pe criterii de prietenie), iar aceşti bani s-ar îndrepta către tinerii care chiar au nevoie de ei. Plecarea lui Valeriu Butulescu din PNL şi din CL Petroşani ar fi un fapt de pură onoare şi normalitate! Un om care nu distinge între economia reală şi economia în interes personal este un pericol pentru instituţii (vezi CNH-ul falimentar!).

Chiar solicit acest fapt de normalitate morală simplă conducerii PNL Hunedoara!

La final, în termenii economiei atât de dragi domnului Butulescu, câteva întrebări de bun simţ:

Cu ce a ajutat CNH-ul sutele de voiaje ale domnului Butulescu în peste zeci şi zeci de ţări ale lumii, cum singur declară? A crescut producţia? Au crescut angajările? A crescut activitatea? A crescut în CNH numărul de invenţii şi inovaţii care au revoluţionat exploatarea cărbunelui la Petroşani?

NU!

Un singur lucru a crescut: costurile pentru întreţinerea domnului Butulescu ca bugetar! Din bani publici! Prin urmare iată o lecţie de economie cu adevărat cinstită! Fără tertipuri!

Pe fondul pasiunii nebune a domnului Butulescu pentru ieşiri şi intrări (nu, nu în şi din subteran) din ţară, ştiu sigur, dacă ar mai exista instituţii, unde ar fi următoarea intrare. Dar nu aş fi sigur când ar fi ieşirea, la câtă „economie” a făcut!

Valentin Fulger 

 

PS: voi reveni cu amintirile pe care simpaticul domn Daniel Surulescu a avut bunăvoinţa să mi le lase, conjugate cu impresiile oferite mie de către domnul Butulescu privind mineriadele şi dorinţa dânsului de a ieşi la iveală adevărul. Şi să ştiţi că nu mi-e frică! Asta ca bonus!