Legile iubirii
Tributar unui obicei zilnic, „devorez” presa. Citesc şi bune, citesc şi rele. Cele citite azi se suprapun pe cele citite ieri, săptămâna trecută, luna trecută, anii trecuţi. Aşa mi-am format o imagine despre societate, iar încrederea mea în şansele noastre de izbândă, ca oameni, este de la foarte mică spre deloc.
Printre multe altele, părerea mea despre justiţie (justiţia umană în general şi cea românească în particular) este una care cu greu, pe o scală de la 1 la 5 (unde 5 este foarte bună) s-ar plasa la 1.
Cum ar putea fi altfel când justiţia prin muncitorii ei îşi bate joc de chiar ideea de justiţie?
Să presupunem că îţi angajezi un avocat ca să recuperezi o sumă de 500 de lei de la un vecin pentru reparaţii la imobilul comun, căci vecinul refuză categoric să contribuie şi amână acest lucru timp de un an şi jumătate. Deşi ştie şi este atenţionat sistematic…
Legea iţi permite să-ţi angajezi avocat, doar că o simplă cerere de chemare în judecată costă mai mult decât suma de recuperat. Urmează apoi reprezentarea în sala de judecată. Judecătorul dispune ca vecinul să-ţi plătească suma cu care ai contribuit în locul lui la repararea imobilului dar, surpriză, nu acceptă să-ţi fie returnate cheltuielile de judecată. Adică domnul judecător pică şi la examenul de logică şi de matematică: cum poate crede că cineva normal la cap accepta să piardă 1000 de lei ca să recupereze 500? Dar uite că în România se poate, pentru că 500 este mai mare ca 1000! Cap de judecător sau cap de plută?
De ce spun asta? Pentru că, tot în România, judecătorii dispun ca un interlop care a ucis cu patru lovituri de cuţit un tânăr, să fie eliberat din arest şi judecat în libertate (ce rahat înseamnă controlul judiciar în România?), provocând o stare de revoltă într-o întreagă comună, sute de oameni mărşăluind pe stradă şi strigând, surpriză?, împotriva justiţiei. Judecător fricos, judecător mituit sau judecător membru de clan?
Şi tot în România, judecătorii au dispus ca o bestie cu chip uman să fie în arest la domiciliu, deşi se afla în recidivă postexecutorie, fiind anterior condamnat de mai multe ori la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie. Plasat în arest la domiciliu a violat o fată de 12 ani. Cum este judecătorul care a dispus o astfel de măsură? Nebun, incompetent sau corupt?
Pe fondul acestor erori flagrante pe care judecătorii le fac în cascadă se aude din ce în ce mai enervant şi mai fals sintagma că hotărârile judecătoreşti nu se discută, nu se pun sub semnul întrebării. Chiar aşa?
Să ne uităm un pic spre Statele Unite, acolo unde ieri noapte s-a scris o pagină de istorie universală. Evenimentele sunt arhicunoscute şi nu mai are rost să le repet. Contează doar faptul că în jur de câteva sute de persoane au invadat simbolul puterii, Capitoliul.
Dincolo de savanţii politicii externe sau de jurnaliştii care le ştiu pe toate stau lucrurile reale. Cei câteva sute sunt, de fapt, exponenţii Americii lui Trump, cei 74 de milioane care l-au votat. Paradoxul face ca Trump să afirme că pe el l-a votat America sănătoasă, America muncitorilor şi a familiştilor din clasa de mijloc, cei care şi-au recăpătat înapoi slujbele prin politicile antiglobalizare ale lui Trump.
Cei 74 de milioane sunt cei obosiţi, plictisiţi şi uzaţi de legile politically correct sau altfel spus legile iubirii. Pe fondul acestei frustrări conjugate se află şi credinţa lor profundă că Trump a fost furat în alegeri, mai ales că el a urcat de la aproape 63 de milioane de voturi (din 2016) la 74 de milioane în 2020 (cu toate contestările). Cei 74 de milioane care l-au votat pe Trump au votat, de fapt, împotriva presei corupte, a poliţiei corupte, a magistraţilor corupţi, a unei clase politice considerate eminamente depăşite. Să nu uităm că susţinătorii lui Trump nu văd cu ochi buni susţinătorii lui Biden, mulţi dintre ei provenind din rândul diferitelor tipuri de minorităţi. Scorul strâns, de sub 5 milioane de voturi, ne arată că aceste minorităţi sunt cele care i-au asigurat victoria lui Biden, iar America profundă (neoprotestantă şi catolică) nu le va ierta asta niciodată lăsând cale liberă unor clivaje sociale şi rasiale largi cât Marele Canion.
Aceste legi politically correct au fost importate şi în România, asistând mai zilele trecute la promulgarea unui oximoron: legea combaterii anti-ţigănismului. Adică ni se interzice să spunem ţigan, dar legea se numeşte anti-ţigănism. Să vedem ce o să înţeleagă domnii judecători, pentru că dânşii nu au înţeles lucruri mai simple (gen criminalii la puşcărie, nu în libertate). Se va deschide astfel drumul unor abuzuri de neimaginat momentan care vor avea ca efect pervers chiar creşterea urii împotriva acestei minorităţi. În chiar numele iubirii promovate…
În scurgerea fără de cusur a timpului s-au adunat nu mai puţin de 13, 8 miliarde de ani. Pentru ca mintea umană să poată lucra cu aceste cifre s-a propus împărţirea acestui număr la un miliard.
În mod ingenios calendarul cosmic ne arată că de la „facerea lumii” şi până azi au trecut exact 13 ani şi 8 luni.
Conform ceasului cosmic, Homo Sapiens a apărut acum 100 de minute, iar umanitatea a păşit în urmă cu doar 2,5 minute în civilizaţiile agrare. În urmă cu doar un minut Imperiul Roman era la apogeul său, cu doar 6 secunde în urmă a început Revoluţia industrială şi acum 1,5 secunde omul a ajuns pe Lună.
În cele 2,5 minute trecute de la civilizaţiile agrare şi până acum omenirea a purtat nu mai puţin de 3000 de războaie. Contabilizând „doar” decesele din războaiele care au totalizat de la 3 milioane de morţi în sus obţinem înspăimântătorul număr de 550 de milioane de oameni ucişi în numele unor idei. Cele mai multe idei promovau, aţi ghicit!, binele omenirii.
Pe acelaşi ceas cosmic au mai rămas, potrivit unora, doar 3 secunde până la instaurarea unei noi ordini mondiale durabile.
Ce resorturi interioare să am ca să cred că ce nu am făcut în cele 2,5 minute trecute (5000 de ani) vom face în următoarele 3 secunde (100 de ani)? Cum aş putea să cred că iubirea se poate impune printr-o lege?
Este ca şi cum aş crede că fericirea se poate instala odată cu promulgarea legii fericirii.
Valentin Fulger