Let’s do it, Hunedoara! a fost un succes
Ediția din acest an a celui mai mare eveniment de implicare socială din România a fost un succes și în județul Hunedoara. Localități rurale, dar și orașe importante ale județului s-au alăturat campaniei și au făcut din data de 24 septembrie – Ziua de curățenie a județului. Peste 2000 de tineri, dar și persoane mature au curățat orașele și zonele adiacente de deșeuri.
”A fost un eveniment de o anvergură fără precedent și sunt foarte mândru că am fost parte a acestui fenomen. Când am terminat de numărat am constatat că previziunea mea care se referea la 2000 de voluntari a fost depășită. Au fost 2126 de voluntari, care au strâns aproape 2800 de saci de deșeuri, iar sacii n-au fost toți de aceeași mărime. Vreau să le mulțumesc administrațiilor care s-au alăturat evenimentului și instituțiilor publice care au ieșit cu proprii angajați să facă curățenie. A fost ceva extraordinar”, a declarat Nicu Tașcă, coordonatorul campaniei pentru județul Hunedoara.
Din datele strânse reiese că recordul de voluntari a fost înregistrat în municipiul Vulcan, unde au fost prezenți 358 de voluntari, iar pe locul doi s-a aflat municipiul Petroșani cu 300 de voluntari.
Dacă în capitala de județ administrația a stat deoparte, totuși și Deva a avut parte de curățenie pe 24 septembrie, au preluat frâiele Colegiul Sportiv, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, precum și Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara. Nu au stat deoparte nici Ocoalele Silvice din Județul Hunedoara sau Garda de Mediu.
”Cred că în 24 septembrie au stat <<umăr lângă umăr>> instituțiile statului și societatea civilă, iar acesta este un eveniment deosebit. Am spus-o și în discursurile pe care le-am ținut în câteva puncte de înregistrare, îmi doresc să nu fie ultimul moment de voluntariat din partea tuturor celor care au luat parte la acest eveniment. Să ne revedem mai des și chiar să fim mai mulți, tot mai mulți. Doar cu astfel de exemple vom putea schimba cu adevărat fața localităților noatre și a județului nostru”, a încheiat Tașcă.
A.I.