Mă iubeşte sau nu mă iubeşte Matilda?
Construiesc acest articol pe un crâmpei din povestea unuia dintre cei mai mari oameni care a păşit şi respirat în Valea Jiului. Vorbesc de I.D.Sîrbu.
Student fiind, am citit cu nesaţ Cel mai iubit dintre pământeni. Mi-a plăcut şi am iubit personajul creat de Marin Preda. Am făcut din Petrini un model pentru principiile care l-au animat şi pentru care a fost gata să se sacrifice, fără să-şi nege credinţele.
Au trecut anii şi am aflat că originalul nu a agreat deloc „avatarul”, adică I.D.Sîrbu a văzut în Petrini altceva: „Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda <<Cel mai iubit dintre pământeni>>, nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieţii mele, ci fiindcă, după ce face puşcărie şi mină şi filosofie, acest Petrini al lui (n.a: al lui Preda) rămâne la idioata întrebare ce i se pare esenţială: mă iubeşte sau nu mă iubeşte Matilda? Jalnic!” (http://romanialibera.ro/special/documentare/ion-d–sirbu–disidentul-care-l-a-inspirat-pe-preda-pentru–cel-mai-iubit-dintre-pamanteni–-dosar-rom{9a5d7dc17012582abff687e9b5edb4e4cf74f8aed4a146ac8fc660462cc5cb17}C3{9a5d7dc17012582abff687e9b5edb4e4cf74f8aed4a146ac8fc660462cc5cb17}82nia-libera–473782)
Recunosc că a fost descurajant şi demoralizator, în primă fază, să aflu că nu e aşa ce ştiam că e aşa! Decantând spusele lui I.D.Sîrbu, mi-am dat seama că suferinţa este (poate) singura experienţă care te catapultează deasupra vieţii de zi cu zi şi te face să te întrebi despre lucruri cu adevărat importante în viaţă. Lipsa suferinţei este premisa unei vieţi bune petrecute într-o naivitate cvasi-infantilă ce-ţi permite să gândeşti la orice în afară de lucruri cu adevărat existenţiale. Elocventă, cel puţin pentru mine, este cartea cu titlul sugestiv Să nu ne răzbunaţi, o culegere de mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia. Cel care a cules aceste mărturii este camaradul meu din armată, cu care în multe zile şi nopţi, lângă Oborona 14, am discutat vrute şi nevrute şi care peste ani va deveni monahul Moise Iorgovan.
Între atâtea lucruri care mi se relevă peste timp ca false, deşi zeci de ani mi s-au părut adevărate, stau şi mă întreb ce anume mai poate să mă facă să văd lumea în culori diferite decât cele pe care le cunosc deja. Căci sigur, viaţa are o rezervă inepuizabilă de surprize!
Într-un astfel de context, când eroii adevăraţi refuză să mai fie portretizaţi, considerând reprezentările lor literar-artistice ca false, aproape că-mi vine ruşine să recunosc că m-am întrebat de multe ori dacă mă mai iubeşte sau nu mă mai iubeşte Matilda.
Chiar aşa: mă iubeşte sau nu mă iubeşte Matilda?
Valentin Fulger
