Management militar la SJU Deva. Tătaru: ”Nu pot spune că cineva și-a făcut treaba, alfel nu aș fi aici”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a decis instaurarea managementului militar la Spitalul Județean de Urgență Deva. Astfel că, noul șef va fi directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „dr. Aristide Serfioti” din Galați, lt. col. medic dr. Constantin Vlase. Conform surselor noastre, acesta este medic speciallist în boli infecțioase.
„Am avut un management care nu a făcut față. Am instalat un management militar. La spitalul din Deva nu există circuite. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu personalul din spital. În acest moment vom testa tot ce înseamnă personal medical. Va fi un regim seminstituționalizat. Personalul medical va merge la hotel, după ce va ieși din schimb. Vom avea o discuție cu fosta echipă. În 3 – 4 săptămâni vom putea reveni la management civil. Deva rămâne Spital Covid. Nu pot spune că cineva și-a făcut treaba, alfel nu aș fi aici”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
N.T.